Hah. Si pana-n final, stii ce au ramas? Cuvinte,frate... atat!Am inceput si am incheiat cu cuvinte. Mi le-am tatuat seara dupa seara pe sub cearceafuri grele,pe buze si pe umeri. Am vrut sa plang, chiar am vrut, pentru ca nu-mi mai ramanea nimic si mi-ar fi fost usor sa-mi spal fata cu lacrimi. Da' chestia asta nu este de vointa, pentru ca dac-ar fi fost acum inotam poate intr-un mic ocean numai al meu. Dar nu. Nu mai pot sa plang.Si-mi ploua la schimb pe spate in siroaie dense de cerneala tot cuvintele alea de mi-au devenit ecouri,si vocea a ramas aceasi.
Si nu mai vreau,frate, sa ma complic cu niciun sentiment, nu mai vreau sa ma complac in niciun fel de angajament sau pact sau pariu, pentru ca uite, castig, si tot nu-mi face bine. Nu ma mangaie cu nimic si nici nu ma scapa de cearcane.
De sentimente gen 'iubire' oricum nu s-a pus si nici nu se pune porblema, fir-ar! nu s-a pus niciodata defapt, pentru ca daca stau acum si analizez situatia, rezultatul va fi urmatorul: eu nu v-am iubit pe niciunul. Vorbim si acum, ca si-n alte dati de atasare si atat. Pan' la final a aparut, dammit, chiar daca la inceput de tot tratam situatia ca pe-o gluma. Ar fi fost mai bine daca as fi continuat asa. S-a dovenit ca in final asta si a fost. O gluma. Una proasta. Si am simtul umorului dezvoltat, nu asta ar fi problema.
Dar revenind. Acum stii cum vad lucrurile? Imagineaza-ti o cladire inalta si frumoasa, reflexia ei intr-o apa adanca. Bun. Si imagineaza-ti ca reflexia aia intra in structura initiala a cladirii. Lucrurile au fost foarte simple: a fost frumos, da-o-n pana mea, si am urcat si am urcat pana pe la etajul 60 din 100. Alea erau sentimentele mele si increderea mea si tot-tot. Si dupa m-am prabusit, si am cazut asa in gol cateva zile analizand situatia pana pe la -60. Dupa a mai urmat o mini-serie de eveimente si am ajuns pe la -70. Stii care e problema? Dragoste, atasare sau ura, nervi, dispret, sentimente sunt toate deopotriva. That's my problem. Trebuie sa reusesc dracului sa ajung la 0 si sa plec cat mai departe. Asta e tot ce mai vreau acum.
Pentru ce pielea mea sa-mi bat capul cu explicatii, cu fel si fel de diversiuni si probabilitati. Adica ia stai asa, astea n-or sa schimbe cu nimic...nimic, corect? Than...why bother?
Parca vreau sa vina toamna cu toate crizele ei de personalitate, nostalgiile si tot! Numai sa ma tina ocupata, in miscare, cu gandurile pline! Sa vreau sa-mi golesc mintea, nu pahare. Sa plang dupa vacanta de vara ca s-o pot lua de la inceput si sa fac lucrurile cum trebuie de data asta.
Asculta-ma. Am genele grele de somn si de semne de intrebare si nu mai pot. Chiar nu mai pot. Scuteste-ma! Nu vreau nimic, nu-mi trebuie nimic, doar dispari te rog frumos de tot. Am ajuns la o concluzie simpla: n-o sa ma mai agit in niciun fel cu oameni care nu se agita.
Si nu mai vreau,frate, sa ma complic cu niciun sentiment, nu mai vreau sa ma complac in niciun fel de angajament sau pact sau pariu, pentru ca uite, castig, si tot nu-mi face bine. Nu ma mangaie cu nimic si nici nu ma scapa de cearcane.
De sentimente gen 'iubire' oricum nu s-a pus si nici nu se pune porblema, fir-ar! nu s-a pus niciodata defapt, pentru ca daca stau acum si analizez situatia, rezultatul va fi urmatorul: eu nu v-am iubit pe niciunul. Vorbim si acum, ca si-n alte dati de atasare si atat. Pan' la final a aparut, dammit, chiar daca la inceput de tot tratam situatia ca pe-o gluma. Ar fi fost mai bine daca as fi continuat asa. S-a dovenit ca in final asta si a fost. O gluma. Una proasta. Si am simtul umorului dezvoltat, nu asta ar fi problema.
Dar revenind. Acum stii cum vad lucrurile? Imagineaza-ti o cladire inalta si frumoasa, reflexia ei intr-o apa adanca. Bun. Si imagineaza-ti ca reflexia aia intra in structura initiala a cladirii. Lucrurile au fost foarte simple: a fost frumos, da-o-n pana mea, si am urcat si am urcat pana pe la etajul 60 din 100. Alea erau sentimentele mele si increderea mea si tot-tot. Si dupa m-am prabusit, si am cazut asa in gol cateva zile analizand situatia pana pe la -60. Dupa a mai urmat o mini-serie de eveimente si am ajuns pe la -70. Stii care e problema? Dragoste, atasare sau ura, nervi, dispret, sentimente sunt toate deopotriva. That's my problem. Trebuie sa reusesc dracului sa ajung la 0 si sa plec cat mai departe. Asta e tot ce mai vreau acum.
Pentru ce pielea mea sa-mi bat capul cu explicatii, cu fel si fel de diversiuni si probabilitati. Adica ia stai asa, astea n-or sa schimbe cu nimic...nimic, corect? Than...why bother?
Parca vreau sa vina toamna cu toate crizele ei de personalitate, nostalgiile si tot! Numai sa ma tina ocupata, in miscare, cu gandurile pline! Sa vreau sa-mi golesc mintea, nu pahare. Sa plang dupa vacanta de vara ca s-o pot lua de la inceput si sa fac lucrurile cum trebuie de data asta.
Asculta-ma. Am genele grele de somn si de semne de intrebare si nu mai pot. Chiar nu mai pot. Scuteste-ma! Nu vreau nimic, nu-mi trebuie nimic, doar dispari te rog frumos de tot. Am ajuns la o concluzie simpla: n-o sa ma mai agit in niciun fel cu oameni care nu se agita.
fuck it.
2 comentarii:
Ramona...Ramona...
mda...
Trimiteți un comentariu