Aceiasi vara capricioasa… Anul trecut ea era indrumata de soare prin toate prostiile. Acum ? Sta intinsa pe burta in pat, savureaza 2 casolete de inghetata si se uita din nou la “A walk to remember”. Tipic. Din nou, nu este atenta. Se joaca cu propia-i imaginatie si cu inghetata de pe buze. A rabatat geamul si asculta ploaia. Si ii e dor… prea dor. Cand a devenit asa? Nu obisnuia sa cladeasca vise pe o temelie subreda. Stia cand sa fie realista, cand sa fie constienta ca visele ei sunt prea indepartate de realitate. Ar vrea, macar pentur o ultima data, sa simta ca inainte…
E trezita la realitate de o voce usor ragusita,calma,relaxata,indiferenta… Il aude cum o striga, si ii pare strain. Scoate capul pe geam; il vede. E singur, e fericit, e ud, e acolo pentru ea. Nu ii mai schiteaza nici mcar un zambet, nici macar nu chicoteste ironic. Inchide geamul, trage jaluzelele, apoi draperia.
El? Este nedumerit si dezamagit. Astazi chiar o vrea! Dar astazi ii pare tarziu acum… Lasa capul in jos, isi baga mainile in buzunar si pleaca. Paseste incet,calm, dar apasat. Tipic lui. Isi numara pasii.
Aude ca prin vis un scartait ruginit.. cativa pasi timizi… Apoi ploaia se inteteste.
-Tu chiar nu ma vrei, este ?!
Se intoarce si o vede pe ea, mai simpla ca niciodata. Dar ii place. Ploaia i-a udat maieul alb si blugii scurti lipindui-le de piele, iar parul ei este mai rau decat dupa bataile cu zapada din iarna. Tenesii i s-au facut varza. Ce idioata iese in tenesi pe ploaie?!
-Nu, da, dar…
-Dar cedezi din nou fara sa-ti bati capul ?
-D-da…
-Tipic.
Iar nu stie daca este sincera sau ironica. Si credeai ca doar tu te poti juca cu mintea ei ! Nu vezi ?! Sunt vreo zece metrii intre voi si eziti sa faci vreo miscare.
-Fraiere !
-Sa nu pleci !
-Cine ti-a zis ca plec ? Imi place sa ma plimb prin ploaie.
-…hai cu mine !
-A? Noi doi? N-avem ce sa facem.
-Ba da!
-Imi canti ceva la chitara ?
-Nu stiu daca pot, pentru ca-
-Te-am lasat. Pa!
-Mai stai!
-Pentru ?
-Mine.. ?
-Vrei sa rad ? Stii ca nu ma opresc usor !
-Nu conteaza, oricum imi era dor sa te aud!
-Trebuia sa ma cauti.
-Trebuia…
-Trebuia sa pleci!
-Dar.. nu vreau!
-Vreau eu.
-Ba nu!
-Ba da.
-Ba nu!
-Probabil stii ca nu poti sa castigi cand e vorba de contrazis. Sunt foarte incapatanata !
Neah, nu s-a schimbat ! E aceiasi copila sarcastica care adora sa-si ascunda sentimentele. Si chiar daca nu ti-ai dat seama pana acum, ar trebui sa te simti norocos sau special ca o data si-a deschis sufletul complet in fata ta. Pacat insa ca nu te interesa…si poate nici acum.
-Nu, pe bune, mai bine pleci. N-ai ce sa faci aici.
-Atunci de ce ai coborat?
-Ti-am spus, imi place ploaia.
-Pana sa ma vezi la geam, nu-ti placea.
-Zici tu?! Nu ma cunosti deloc.
-Pai daca nu ma lasi.
-Nu vrei.
-Ba da!
-Atunci intoarce-te cu spatele si pleaca. O sa te invat cum sunt eu cand pun punct !
Oarecum, il doare. Ii placea sa o stie a lui, chiar si asa, la distanta. Isi lasa iar capul in jos, se joaca cu mainile in buzunare ca sa scape de starea asta. Nu mai vede decat ploaia. Nici nu simte cat de rece e. Iar aude pasi! Iar e prea las sa-si ridice privirea !
Si brusc, o simte cum ii sare in brate! Ea isi lasa capul pe umarul lui si il strange tare la piept. Nu o vede, dar o simte ca zambeste. O strange in brate si o ridica de mijloc.
Ploua cu stropi mari si desi, ploua cu soare. Atmosfera toata are o nuanta de galben.
O lasa pe varfuri, o strange tare cum o facea o data, si ii zambeste cald din nou . Ea? E data pana peste cap de ochii lui in care citeste fericirea. El isi lasa fruntea sa se lipeasca de a ei si inchide pentru un moment ochii. Isi plimba degetele peste pleoapele ei, peste obraji, peste gat, peste buze…
-Credeam ca o sa pleci…
-Credeam ca nu mai esti las.
-Si eu credeam la fel…
Isi atinge nasul de al ei. Ea ii tine mainile in jurul gatului , iar apoi isi lasa degetele sa alunece pana la clavicula.
Isi lipeste pentru prima oara buzele de ale ei. Sunt amandoi timizi si rosii. Se saruta.
Si ploaia se opreste…
