Personaj fara poveste

Ei? Niste trecatori prin viata.
Eu? Un copil indragostit de viata, dar care-ar insela-o pentru un anume el.
Povestea mea? Nu a avut timp sa inceapa.

Pentru ca mi-e imposibil sa-mi scriu singura povestea. Personaj principal... este un nimic fara decor, personaje secundare.
Iar povestea ce vreau eu sa o scriu este una de dragoste. Se cauta pereche.
Nu vreau decat ce mi se cuvine. Ce i se cuvine oricui. Jumatatea. A mea.

Auditii? Majoritatea au dat gres.Totul murea inainte sa inceapa. N-ajungeam la intriga. Nu era povestea pe care vroiam eu sa o scriu.
Eu sper.Si te astept.Si stiu ca intr-o zi o sa te plictisesti sa eziti, si ai sa vi, sa intregesti personajul principal. Pentru ca rolul asta se imparte la 2. Pentru ca atunci 1+1 vor da tot 1. Vom fi unul si acelasi.
Te astept cuminte, intr-un spatiu alb si gol. Astept ca o data cu venirea ta, sa prinda culoare, astept ca in urma ta sa apara decorurile si restul personajelor. Defapt, daca vrei, ele pot fi fictive. Te vreau doar pe tine sambure de adevar in povestea noastra.
Astept ca din mica mea sclipire sa faci o mare de lumina. Te astept pe tine.
Vreau o realitate care sa ma inspire, sa astern cerneala pe hartie, fara sa-mi doresc sa tai, sa sterg ceva sau sa rup file.
Pentru ca ea s-a saturat de pagini goale; dar e fericita. Pentru ca a invatat sa aiba incredere in presentimente.
Iar atunci...Expozitiunea ar suna altfel...

Ei? Niste trecatori prin viata.
Eu? Un copil indragostit de el. Un copil indragostit de povestea lor. Poveste, care treptat a devenit viata insusi.

My only hope

Ninge! Uite, priveste pe geamul aburit, si-ai sa observi micute pete stralucitoare ce zboara repede! Refuzi sa crezi ? Si eu la fel. Asa ca am iesit la geam. Credeam 2 lucruri : Ori ca sunt proasta si chioara, ori ca ploua. Nu frate ! Ninge.

Ai dreptate, piticul meu ! Mi-ai zis ca cineva acolo sus ma iubeste. Hah, si face sa ninga ! Mereu ai dreptate. Devine enervant ! Dar imi place ! Ninge pentru mine...

Si asta pentru ca poate majoritatea spun : "Firar, iar ninge si nu se depune pe strazi... Perfect ! Ger, mocirla, cum sa te bucuri frate de astea ?! "

Pentru ca voi nu sunteti optimisti ! Nu priviti dupa aparente ! Anii trecuti o ninsoare ca asta era pe undeva pe la revelion. Ce ineseamna asta ?! Pai pentru mine inseamna ca iarna o sa vina mai repede ! Ca nu o sa mai asteptam atata pana la zapada !

Si-n plus... ma face fericita. Si sper, si cred, si vreau sa depasesc starea de speranta, sa ajung sa cred ca ce vreau se va intampla.

Dar poate... tocmai imprevizibilul ma face sa ador viata. Si in plus, maine nu vine niciodata ! Doare, dar este o durere necesara.

Pentru ca eu chiar sper ca de ziua mea sa ninga, ca sa pot sa zambesc din inima, sa rad cu pofta si sa va am alaturi pe cei mai importanti dintre voi. Si pentru momentele in care nu a nins si ma simt asa, va multumesc.

Tie ? Tie iti multumesc pentru ca ma inveti sa sper, sa cred, si sa tin cont de presentimente... Si pentru ca te tii de promisiuni. Mi-ai promis ca o sa ninga pentru mine, si s-a intamplat.Si stiu ca ninge pentru mine pentru ca fulgii de nea ce au pierit in palma mea m-au facut sa simt ce am scris mai sus.

Stele cazatoare ? Dorinte ? Ma multumesc cu micutii fulgi de zapada. Forma lor in miniatura, atat de complexa, felul in care se topeste... Ti se pare mai magic sa vezi o lumina in cadere pe cer ?

Ma simt fericita. Am sa fiu fericita.

Culoare

E la fel in fiecare zi… Cel putin asa credeam. Paseam lent pe o strada aglomerata si grabita. Ei nu stiu sa pretuiasca timpul si se pierd in rutina. Nu-mi place, este atat de monoton, de monocromatic... Ridic privirea, imi e dor de albastrul siel al cerului. Atunci te-am revazut. Undeva, departe, in marea cenusie de oameni. Iti fac un semn... doua... trei. Eh, da-o-ncolo. Imi fac loc fortat, chit ca imi voi alege cateva replici de la vreo 2-3-mai multe batrane in urma mea. Abea atunci m-ai vazut, cand eram langa tine. Esti atat de imbacsit; te-ai pierdut si tu. Te-ai luat dupa ei. Nu te doare? M-ai lasat sa fiu singura ciudata plina de energie, care nu se sinchiseste catusi de putin sa rada zgomotos in mijlocul tuturor. Ceva din tine a murit...
Te iau cald de mana. Uita de tot... Trebuie sa te regasesti.
Te-ai indragostit de alb si de negru... Asa nu poti continua. Te trezesti brusc in parc. Incerci sa negi ideea mea, sa revi la rutina, ca nu ai dreptul sa fi special. Neah... Asta n-o sa se mai intample.
Stiu ca nu ma consideri atat de talentata la arte plastice, dar sa pictez sufletele in rogvaiv este hobby-ul meu. Nu poti sa-mi iei asta. Recunoaste ca la final imi ies niste lucrari reusite!
Te trag de mana, si parca brusc ai uitat tot. Cantam, ne zbenguim ca doi copii pe aleile goale, incepi sa ma alergi si sfarsim razand cu pofta printre frunze. Esti fericit. Zambesti... ai uitat de ei. Te rog, ramai asa. Vreau ca data viitoare cand ma vezi pe strada sa-mi urlii numele, vreu sa alergi spre mine, si sa-ti vad ochii luminosi ca si acum. Vreau nu doar sa visezi, sa incerci macar sa iti implinesti toate visele. Vreau sa nu iti fie frica sa simti.
Siu ca iubesti viata... Nu vreau sa te mai ascunzi de ochii lor.
Dar cel mai mult vreau sa ramai tu... sa aduci culoare in viata mea!

Generic final

E asa cum se spune: orice inceput are un sfarsit, si viceversa.
Hai, minte ca tie nu ti-a fost dovedit, ca nu ti s-a intamplat o singura data sa atingi cu varful degetelor o raza de soare, ca mai apoi sa te afunzi in intuneric... si viceversa.
Minti frumos... Imi pare rau. Stii tu, n-ai cum sa nu pierzi macar o data cand pariezi totul... pe nimic.
Clachez. Ce verb urat... Suna prafuit. Doar ca eu... doar clachez, nu renunt.
Astept nivelul urmator al acestui joc.Asa sunt eu... continui, chiar daca stiu ca voi adauga un alt "Game Over" la colectie.
Temerile mi-au devenit dorinte, ideile obesesii, ceilalti umbre, chipul fara o expresie autentica sau macar sa reflecte ce e in interior.
De data asta chiar e tarziu; nu un tarziu melo-dramatic pe care-l stergi cu buretelul cand s-a terminat telenovela, ci unul deja tatuat.
Nu ma striga, am plecat de mult, chiar daca tu ai fost prea ocupat sa iti dai seama. Nu ma cauta, m-am rupt de cea pe care vrei sa o gasesti. M-am risipit o data cu bataia vantului ce te-a facut sa te schimbi. Ti-e dor? Sa nu-ti fie. Ai sa vezi, o sa treci brusc peste, ai sa uiti ce cautai, te vei intoarce in trecut si vei continua sa existi acolo.
Dulce orgoliu, dulci principii, realitatea corectata de voi asa cum va e bine... Continui sa pui masca peste masca. Cand se va termina circul, n-ai sa-ti recunosti chipul imbacsit. Vei continua sa traiesti ascunzandu-te dupa o masca frumos colorata, doar pentru simplul fapt ca ai uitat cine esti tu.
Regret ca am parasit scena, dar apropourile si comentariile m-au determinat sa pun cel putin puncte de suspensie; numeroasele semne de intrebare mi-au acaparat ratiunea.

Cum spune un citat...:

"Many people will walk in and out of your life, but only best firends will let footprints in your heart"

Ei bine, nu avem cu totii amprente proeminente.

'Cause..."My best wasn't good enaugh."

P.S.: Cand vei citi aceste randuri voi fi de mult plecata in incercarea de a-mi smulge un zambet adevarat.

Ploua cu sentimente

Ploua… din nou. Ploua si e gri.

Nu, nu afara, pe dinauntru.

Daa... E toamna. Cred ca toamna se naste de fapt initial in interior, si abea apoi se exteriorizeaza in afara sufletului/ inimii/ mintii. Si o sa o tina asa ceva vreme.

Ploua si e gri. O ploaie de sentimente ce se va transforma curand intr-o furtuna care cu greu ma va lasa sa adorm.

Toamna aduce tristete, dar, afara cel putin culorile calde ale frunzelor moarte pe alei te mai imblanzesc, revezi locurile acelei veri si zambesti, macar ironic.

Toamna din interior e un zbucium. Totul incepe cu o adiere de amintiri proaspat impachetate, apoi stropii formati din acele amintiri contopite intr-un fel sau altul cu prezentul isi fac si ei aparitia. Te poseda ganduri- regrete ca ai fi putut schimba ceva la un moment dat, ideile bune care intotdeauna vin prea tarziu, zambete nostalgice cand iti amintesti brusc elemente neinsemnate la acel moment, un adevarat dar de suflet cand le revezi cu ochii mintii. Acele lucruri care te umplu pe interior de euforie. Astfel, se formeaza nori negrii si nervosi. Apoi se deslantuie o ploaie propiu-zisa de lacrimi, zambete, ecouri, iar ceva liric se naste in tine: melancolia.

Ah... melancolia... Starea care deseori se manifesta printr-un zambet, un zambet care insa este echivalentul unei nopti cu lacrimi.

Afara...? Ma ajuta umbrela, geaca si nu simt raceala ploii si a vantului.

Dar in interior? Imi ramane speranta- o umbrela improvizata, fragila si mica, care depinde de mine pentru a ma proteja.

Mi-e greu. Incerc sa ies din imbratisarea ploii din mine. Ma pierd in parc.

Afara ploua si e gri.

Ritmul inimii

-Spune-mi, stii de ce bate inima?

-Nu...

-Inima... spune « te iubesc » in codul morse. Stii de ce bate continuu ?

-Nu...

-Asteapta un raspuns. Asteapta o alta inima sa bata langa ea, sa-i raspunda « si eu »

-Dar... dupa ce se intalnesc, ele continua sa bata. De ce ?

-Nu se satura niciodata una de alta, de iubire.

In amintirea acelei veri

Mda... Mijloc de octombrie. Pur intamplator, se implineste fix o luna de cand m-am rupt de vacanta. Eu i-as zice vara per total. Ce mai conteaza 14 zile desprinse din septembrie?Daca eu abea zilele astea realizez ca, cu venirea primelor note, a aterizat si toamna.
A fost vara noastra...
Cate diferente... inafara frigului ce-mi inteapa brutal pielea. Hah, si eu am de traversat doar o straduta pana la scoala... S-a sters tot. Chiar si fundalurile muzicale. Mi-amintesc atat de bine ca pe plaja eram adunati toti nebunii, umpleam un sir considerabil de prosoape colorate si rasunau houser-isme, la fel afara si oriunde eram noi in play-listul fiecaruia. In al meu era si raggae si ... in fine, orice care-ti dadea pofta de miscare,de viata. In principiu primele 2 genuri mentionate. (si crede-ma, nu-s eu cine stie ce hauzaritza infocata). Ah! "vara asta este zuu" Acum... ma inspira Veritasaga, O.N... faimosul "etc."
Imi rasuna in minte versurile lui e m i l- Dub shot :

„si cad pe nisip...
timpul nu-nseamna nimic”

Da... acum imi permit sa le pun la perfect. Doar citind jurnalul (si nu sunt genul care scrie orice prostie de zi cu zi, ci doar ce-mi pare mai important, de retinut, si asta cand mai am si timp de scris) imi ruleaza filmul verii noastre prin fatsa ochilor. In spatele scrisului meu cam grabit, sters de mina prea albastra a pixului si dezordonat se ascund imagini. Ce daca imprimanta mea are fitze, eu tot am atasate imagini in jurnal... S-au schimbat prea multe. Parca timpul a vrut sa stearga prea de tot si prea repede vara noastra. Persoane, prietenii... unele raman doar amintiri, in timp ce altele au devenit mai solide. Fetze noi, sau fetze vechi cu infatisare noua, fiecare jucand un rol pentru aceasta vara, ca pentru o piesa de teatru. O piesa de teatru in care cortina a cazut pe neasteptate. Vantul tomnatic sufla toate aceste lucruri, cu usurimea cu care ar arunca o frunza din mijlocul parcului pe lac -distanta-.
M-am indragostit de vara... M-am indragostit de o amintire.
Mi-e dor... Mi-e greu sa nu ma uit inapoi, sa nu vreau inapoi! Stiu, stiu ca m-ai invatat sa o traiesc numai si numai din amintiri, dar nici tu nu poti sa iti indeplinesti aceste cereri!
Imi pare rau...
S-au intamplat prea multe, prea repede,relativ ilogic si umpic neclare. Ca un vis. Cel putin visele mele... De fiecare data cand visez (asta daca am atata bunavointa sa-mi amintesc ce am visat) pe timpul noptii, povestea incepe brusc, imaginea este neclara, vocile in ecou... Multe lucruri sunt lipsite de logica, si totusi eu stiu ca este asa cum se intampla, pentru ca asa trebuie... Si desi acele imagini ruleaza o noapte intreaga, par un minut. Apoi se termina brusc, lasandu-te suspendat in mijlocul punctului culimnant. Mda, astea-s cuvintele care le-am cautat pentru aceasta vara.
Macar, inca pot sa ma consolez ca a fost un vis implinit, si cu melodiile raggae si house care pot oricand sa-mi coloreze play-listu.

Maine

M-am gandit de mai multe ori la viitor, daca faptul ca imi schimb prezentul intr-o ultima secunda modifica ceva,cumva si cat anume. Mi-am permis si un raspuns: un da categoric.

Si totusi... sunt om. Instinctul imi spune sa actionez, iar eu ma supun. Nu-mi mai e teama de schimbare... M-am hotarat. Sunt anti planurilor pe termen lung. Imi pasa de prezent, pe care incerc sa-l prelungesc cat mai mult posibil, pentru ca despartirea doare. Si-n plus... am invatat sa nu mai privesc in trecut... sa-l accept ca pe niste amintiri asternute pe hartie, ca pe niste imagini pastrate de memorie.

Cum sa raman indiferenta cand vad clar ca ceea ce iubesc, ce simt si vreau la nesfarsit, curand o sa fie acel trecut la care nu am voie sa ma intorc? Cum?!

Ratiunea-mi sopteste „Priveste inainte!”, inima urla „Nu te rupe de nimic!”... iar eu.... Eu le ascult pe amandoua sorbindu-mi absenta cafeaua.

Maine... acostez barca copilariei si a viselor pe malul realitatii.

Maine... pun punct la tot, incep un alt roman.

Maine... am sa uit, nu mai lega amintiri, or sa se stearga cu guma toate.

Maine... regretele nu mai au nici efect, nici rost.

Maine... copilul din mine se pierde pe aleile pustii ale unui trecut incuiat, a carei cheie s-a pierdut prin timp.

Maine... totul ia sfarsit.

Maine... sentimentele devin doar cuvinte.

Maine... n-o sa-mi mai fie dor de nimic, nici de idei, nici de persoanele cu care m-am obisnuit, nici de trecut, nici de mine.

Maine... n-am sa mai zambesc continuu, prosteste din orice. Nu are sens.

Maine... am sa sec izvorul cu lacrimi.

Maine... spun „pa!” spontenaitatii, voi incepe sa gandesc inainte sa actionez.

Maine... ma pierd.

Maine... nu o sa fie mai bine.

Maine... renunt la tine, la noi, la ei, mai precis, la mine.

Dar maine... maine nu vine niciodata! Maine continua sa devina azi, maine este un ideal fictiv al celor care renunta prea usor; o iluzie cu care ne-am obisnuit.

Inima si ratiunea tac. Sorb ultima gura de cafea. Acuma stiu...

Maine... maine al meu va veni cand voi dormi intr-o rochie alba, vaporoasa de vara inconjurata de crini, cu mainile impreunate asteptand pamantul sa cada peste mine.

Asa ca zambeste,maine... sigur va fi mai rau!

Azi... traiesc!