vineri, 14 octombrie 2011

I'm on my rehab

Nu ai voie sa te intorci. Am cerut asta? Mi-am dat seama? Sau nu? Nu stiu. Sa ma ascund, sau nu? Sa spun? Ce sa spun? Nu cred ca am crezut o silaba din ce mi s-a spus. Nu cred sa fi dorit sa cred ca este adevarat. Habar n-am. Probabil ca nu mi-ar fi prins bine. Si ca m-ar fi intors inapoi din drum. Poate ca ar fi ajutat rana sa se deschida.

Am vrut 'razbunare', desi e un cuvant cam greoi pentru limba mea. Fie. Cand am avut ocazia sa o am, nu a avut acelasi gust dulce-acrisor pe care-l asteptam pofticioasa ca un tanc. Poate pur si simplu nu m-am infruptat suficient. Dar stii... debordam de ironie si aroganta, iar cu toate astea... Doar, nu eram eu. Iar asta a fost problema mea cea mai mare toata perioada asta. Nu am fost eu. M-am departat de mine. Deciziile le luam ghidandu-ma dupa altii. Parerile mi le formam functie de parerile altora. Eram parca doar purtatorul de cuvant al altor opinii. Acum? am redevenit autor.

Tu? De ce te-ai intors? Ce nu-ti ajunge? S-au plictisit toate pana la urma? Ghinion. Eu ma plictisisem dinainte. Joculetele ti-am spus, au fost amuzante, dar gata. Am crescut. Inca vreau sa nu mai vad in mine omul ala egoist, si zic eu sunt pe drumul cel bun. Altfel de ce ma doare mai tare sa ranesc oameni, decat sa fiu ranita?

Acum? Confuza. Rauuuuu. Don't blame me, sunt inca umana. Am o inima care ingheata si se inmoaie usor.

By the way? I'm not sure yet about it... I wish I could but,

Be good, and don't you miss me. Iar acum, vorbesc serios.


Coward.

joi, 6 octombrie 2011

Habar n-aveti ce sunt acum

Felicitari tuturor, ati fost un public deosebit! Dar cortina in fata careia s-a jucat abea acum se ridica. Inca nu mi-am dat seama sub masca a ce ma definesc acum, dar cateva trasaturi tot se remarca.

Planuiam sa devin mai rezervata si mai putin aroganta. Am aflat ca sunt cu mult mai rezervata, aproape inapoi in pielea
introvertei, dar in ceea ce priveste starea mea de spirit, cu tot cu trairi. Si asta pentru ca pare ca sunt rezervata si fata de mine. Nu ma intreba, ca nu stiu. Nu pot sa aflu pentru ca nu mai am curaj sa-mi pun intrebari. In ceea ce priveste aroganta... Ma reprezinta tot mai mult. Exagerez uneori, si-mi este teama sa ranesc pe careva. La urma urmei, nimeni nu e vinovat de astea, ca sa pice de victima.

Am ras mult zilele astea, si cu pofta. Dar nu pentru ca simteam, ci pentru ca trebuia. Iar daca m-ati vedea acum, probabil v-ati speria. Nu m-ati recunoaste, ca doar de-aia va ofer mostre in care va par ciudata; preventiv, in cazul in care nu ma vor mai tine sigurantele si rabufnesc, sa nu fiti atat de socati.


Uite, imi pare rau, dar nu am de data asta nicio vina. Nu cred ca sunt bine, dar am crescut, am gresit, am trecut peste si probabil urmeaza sa ma vindec.Si nu am sa neg. Imi e dor de voi si de noi toti cum eram nu cu mult inainte. Imi e dor de multe. Mi-e dor de mor!


Toate inc
eputurile astea si sfarsiturile... La ce bune? Cand ele sunt oricum atat de strans legate intre ele. Naivilor!

o ultima tigara, sa nu ni se aplece
.

marți, 4 octombrie 2011

but sometimes it hurt instead


Uneori parca doresc sa ma imbolnavesc de dor, dar ma pun la pamant deja toate obsesiile si luptele de contrast din mine. Cunosc si traiesc cu certitudine anumite lucruri, iar asta imi aduce atat de multe incertitudini. Sunt, din pacate, o fiinta rationala si, tot din pacate, ma folosesc de acest lucru de fiecare data. Incerc sa-mi fac lucrurile sa fie usoare; bineinteles ca ma incurc mai mult. Putea sa fie atat de simplu! Da da, doar daca m-as fi ocupat de toate cum trebuie de la inceput. Acum ce? Raman cu drumuri drepte in fata, printre coclauri ingalbenite, si batai de inima de egaleaza volumul din casti. Iar asta, n-ai decat sa razi, dar mi-a innodat pana la urma sufletul. Sincronul vizional-auditiv mi-a spart sticla dimprejurul inimii. Tot ce am avut ambitia sa cred, s-a dus dracu. Si cui, ce sa spun? Mi-ar fi si rusine, serios. Nici n-as avea ce sa zic.

-Alo? Daaaa, sunt o fraiera! Am ajuns rau de tot, si nici nu stiu cum am reusit si de data asta. Da, stiu, cand am plecat radeam dar eh, am ajuns in dormitor si mi-am reamintit cum stau lucrurile defapt. Apropo, hai si cu mine sa-mi iau un kebap, ca maica-mea iar a facut supa de pui si stii ca nu-mi place.

Jeeeeez, cat pot sa ma consum. Am starea aia 'de ploaie', stii, cand mi se amplifica emotiile si devin sensibila.Da, exact ca o proasta. Dintre voi toti, 5% ma cunoasteti si cu starea asta. Si? Si multumesc, si iarta-ma, iertati-ma ca nu mai spun nimic! Vreau atat de mult sa ma schimb, nu doar sa ma prefac. Dar nu stiu cum, in ce. Nici nu stiu ce sunt. Nici ce inseamna toate, nici nimic!!
Frate, si nu vreau acum sa ma scufund intr-o cada plina cu metafore, sau sa ma mangaiati cu voci ce se traduc prin mila. Naiva nu mai sunt, am crescut, chiar daca acum as fi preferat sa mai fiu putin copil, nu sa ma maturizez asa brutal si prematur din cauza a ce s-a intamplat de un an incoace (cel putin,adica). Stiu ca fericirea asa, cum e ea defapt, omul nu o poate culege. Mereu o sa existe un gol de nemultumire. Nu suntem inchisi intr-o bula atemporara in care sa fim liberi sa fim fericiti. Noi nu stim sa fim fericiti. Ii dam cu piciorul si dupa plangem ca niste cretini. ma rog.

Dar vreau sa fiu aproape fericita... Pot?


Adele - Someone Like You

Asculta mai multe audio blues