Ba, eram fericita. Imi gasisem o masca in spatele careia sa ma ascund si sa ma simt frumoasa, puternica, sa am incredere in mine, o masca cat mai apropiata de mine. Eu... De mult am avut obsesia asta cu unghiile rosii,dracu stie de ce, si culmea, ma simteam in largul meu si era bine. Chiar era bine!
Ziua asta a inceput ok. Adica, tinand cont de faptul ca m-am trezit destul de devreme fara alarma si aveam un oarecare zambet pe fata si ca pe deasupra mai si cantam ca o cretina... ma vedeam in oglinda si ma simteam bine, eram comfortabila eu cu mine. Duma asta cu unghiile functiona, cica asa ma refugiam eu....cica.
Evident, este inca ultima zi de toamna si trebuia sa fie aiurea. Toamna este aiurea. O detest si ma detesta -asta clar- si cum nimic nu-mi merge prea bine...mda. Trebuia sa fie gen miracol sa o tina ziua asta in toane bune mai mult de 2 ore. Finally, I screwed it up. Did I? Bai,fir-ar, nici nu stiu daca sunt eu vinovata.Ma rog, cuvant greu asta,dar fie. Defapt nu sunt, nu am de ce,nu? Si cu toate astea...e trista rau situatia.
As vrea sa nu fiu nevoita sa ma gandesc la gramada asta de chestii dubioase azi. Nu vreau sa termin asta asa, si cu riscul de a-mi asuma titlul de Superstitoasa, nu sunt atat de sigura ca rosul ma mai face frumoasa.(imi)Poarta ghinion. S-a schimbat. Si toamna se termina iar asa cum a inceput de ceva vreme: prost. La ce ma asteptam? Mi-e frig si e chiar amuzant cum stau iar si ma destainui unei doze de Tuborg si mi-am dat seama ca... toamna porneste din suflet. Si mi-am mai dat seama ca din toata povestea asta noua ceva ma doare, ma face sa consum si sa-mi ascund fata in maini,lipsita de orice urma de raspuns.Ok,iar sunt beata de ganduri si de sentimentalisme dinastea. Cacat.
Steleverzi - Betia gandului
Asculta mai multe audio diverse
...Si nu vreau sa-mi piara obsesia, sa arunc si cu acest ultim concept al meu inspre nicaieri si sa scap si de aceasta ultima motivatie ce ma face sa ma obisnuiesc cu mine. Mi-e teama ca daca o sa-mi sterg acum unghiile, sterg si ultima pata de sinceritate si incredere ce mi le port mie. Este corect?! De fapt, lasa, ce este corect?!
Trece timpul si am impresia ca nu ma schimb deloc sau...cel putin nu am curaj sa pasesc pe drumu ala pe care de mult vreau sa-l urmez.Cuvintele chiar dor,ba. Si chiar as vrea sa pot sa-mi bag picioarele si sa plec.Sa nu-mi pese. Sa nu conteze.
Cum am ajuns frate asa? Stiam ca ma transform, dar nu in halu' asta... Si ce ma sperie mai mult este felul in care eu vad lucrurile...Sa ajung eu sa nu mai pot macar sceptic sa zambesc. Trist.
hapiness?there's no such a thing.
and stil,all we can do is hope...
and stil,all we can do is hope...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu