Maine

M-am gandit de mai multe ori la viitor, daca faptul ca imi schimb prezentul intr-o ultima secunda modifica ceva,cumva si cat anume. Mi-am permis si un raspuns: un da categoric.

Si totusi... sunt om. Instinctul imi spune sa actionez, iar eu ma supun. Nu-mi mai e teama de schimbare... M-am hotarat. Sunt anti planurilor pe termen lung. Imi pasa de prezent, pe care incerc sa-l prelungesc cat mai mult posibil, pentru ca despartirea doare. Si-n plus... am invatat sa nu mai privesc in trecut... sa-l accept ca pe niste amintiri asternute pe hartie, ca pe niste imagini pastrate de memorie.

Cum sa raman indiferenta cand vad clar ca ceea ce iubesc, ce simt si vreau la nesfarsit, curand o sa fie acel trecut la care nu am voie sa ma intorc? Cum?!

Ratiunea-mi sopteste „Priveste inainte!”, inima urla „Nu te rupe de nimic!”... iar eu.... Eu le ascult pe amandoua sorbindu-mi absenta cafeaua.

Maine... acostez barca copilariei si a viselor pe malul realitatii.

Maine... pun punct la tot, incep un alt roman.

Maine... am sa uit, nu mai lega amintiri, or sa se stearga cu guma toate.

Maine... regretele nu mai au nici efect, nici rost.

Maine... copilul din mine se pierde pe aleile pustii ale unui trecut incuiat, a carei cheie s-a pierdut prin timp.

Maine... totul ia sfarsit.

Maine... sentimentele devin doar cuvinte.

Maine... n-o sa-mi mai fie dor de nimic, nici de idei, nici de persoanele cu care m-am obisnuit, nici de trecut, nici de mine.

Maine... n-am sa mai zambesc continuu, prosteste din orice. Nu are sens.

Maine... am sa sec izvorul cu lacrimi.

Maine... spun „pa!” spontenaitatii, voi incepe sa gandesc inainte sa actionez.

Maine... ma pierd.

Maine... nu o sa fie mai bine.

Maine... renunt la tine, la noi, la ei, mai precis, la mine.

Dar maine... maine nu vine niciodata! Maine continua sa devina azi, maine este un ideal fictiv al celor care renunta prea usor; o iluzie cu care ne-am obisnuit.

Inima si ratiunea tac. Sorb ultima gura de cafea. Acuma stiu...

Maine... maine al meu va veni cand voi dormi intr-o rochie alba, vaporoasa de vara inconjurata de crini, cu mainile impreunate asteptand pamantul sa cada peste mine.

Asa ca zambeste,maine... sigur va fi mai rau!

Azi... traiesc!