Este atat de urat sa realizez ca persoana pe care ai iubit-o, de care te indragostisei aproape irevocabil si neconditionat nu mai exista. S-a pierdut cu timpul si, usor usor, fiecare bucatica din ea care te facea vulnerabil este de negasit.
Nu-i mai vorbisem o vreme, dar a fost nevoie de un singur episod ca sa imi trag concluziile. S-a schimbat enorm, si s-a schimbat in rau. Nu nu a fost el nicicand persoana aia fara de pete, dar parca totusi nu era atat de murdar. Nu stiu daca asa a fost din totdeauna si am inchis eu prea usor ochii. Greseli au fost multe, dar totusi vedeam ceva frumos in el, ceva minunat care ajungea catoedata sa-mi controleze trupul si mintea; sa ma umple de fluturasi si valuri de fericire. Au fost multe lucruri pe care le plasam in fata defectelor lui, lucruri pentru care l-am considerat, si inca il consider special. Lucruri pe care acum nu le mai regasesc in el. Nu mai seamana deloc cu omul de care m-am indragostit. Vocea a ramas aceeasi, dar transmite alte mesaje.
Mi-a trecut de el de tot. L-am iubit candva, iar acum nici macar nu mai tin la el, si nu cred sa mai pot vreodata. Sunt fericita ca m-am rupt de el, pentru ca de suferit, eu sufeream. Este insa pacat ca pentru asta a trebuit sa vad cat de mult s-a degradat. Si nu pot sa spun ca nu imi pare rau.
Am fost nesimtita si aroganta cu tine, dar pe buna dreptate, si nu am nici o urma de regret. Oamenii chiar nu se schimba, sau cel putin, nu in bine. Devin din ce in ce mai rau, iar daca e sa "se schimbe in bine", ajung numai la starea lor initiala. Te rog frumos, macar pana acolo sa reajungi.
Drumurile noastre s-au separat definitiv, dar fii destept si asculta-ma cand iti spun sa ai grija de tine. Eu nu mai pot. Nu mai vreau.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu