"oameni, puiule... oameni!
de acestia trebuie sa te feresti!"
S-a facut racoare si umbra, si nu-mi displace, cred, pentru intaia oara. Vreau sa vad frunzele cum mor, sa-mi picteze parcul, sa-l faca amarui. Vreau un cer albicios doar pentru mine, cu o perdea transparenta de nori. Si sa-l vad plin de pasari. Mereu am fost atrasa de pasari. Sa ma uit pe mine, urmarindu-le zborul prin geamuri adormite. Si sufletul meu e o pasare, stii? Cu aripi golase si gatul lung. Niciodata n-a zburat nicaieri, departe de tot ceea ce a cunoscut si a invatat, de ceea ce i-a fost dat sa simta. I-a fost prea frica. Toamna ii ingheta curajul pana prin aprilie, si se gasea deseori singur in cuib plangand.
Dar nu. Anul asta i-au crescut pene peste aripi, si nu se mai ascunde. Nu tu nostalgie, nu tu regrete, nu tu frica, nu tu lacrimi. Nimic! Am crescut intr-o vara cat si pentru ultimele. Din totdeauna am urat lunile de toamna, crezand ca si ele ma urasc pe mine. Dar nu, am gresit. De-asta ma simt acum atat de confortabil, pentru ca din tot rahatul asta, am iesit umpic impacata cu mine, si nu-mi mai e frica de toate astea. Imi place asa! Caci frunzele, vantul, cerul,si pasarile ma descriu atat de bine! Da, asta sunt acum, si nu spun ca-mi este bine, dar invat sa ma accept. Poate ca octombrie ma va schimba iar, nu? Dar acum m-am pierdut de tot si nu stiu ce mai vreau, chiar daca stiu ce trebuie sa vreau. Mi-am ascultat o data inima si am facut intocmai, si mi-am luat'o rau de tot in bot! De-aia acum ma ascund de ea si ascult de ratiune, de-aia! Caci nu mai vreau sa doara!
Sa ploua, vreau sa ploua! Toata noaptea, sa imi cante la ureche ca sa pot sa adorm. Sa ploua peste mine si peste tot ce a fost. Peste promisiuni si peste fiecare data cand am jurat stramb. Peste voi toti. Peste tot ceea ce trebuia sa spui si-ai fost prea las. Ai fost si mai esti, si asa ai sa fii o viata, si n-am interes sa schimb nimic. Nu-mi pasa. Chiar daca ceva-ceva, trebuia sa spui, sa fii al dracului! Asta e, toate astea au fost pana ieri. Trebuia sa bei din pahar pana sa se sparga.
Realizez ca lucrurile nu sunt roz, nici macar de-un roz murdar. Dar ne conformam. O saptamana, de atat am nevoie! Am sa le pun pe toate la punct, pentru ca acum in joc este sanatatea mea. Sa ma uitati, caci am ramas o amintire. M-am schimbat!!
de acestia trebuie sa te feresti!"
S-a facut racoare si umbra, si nu-mi displace, cred, pentru intaia oara. Vreau sa vad frunzele cum mor, sa-mi picteze parcul, sa-l faca amarui. Vreau un cer albicios doar pentru mine, cu o perdea transparenta de nori. Si sa-l vad plin de pasari. Mereu am fost atrasa de pasari. Sa ma uit pe mine, urmarindu-le zborul prin geamuri adormite. Si sufletul meu e o pasare, stii? Cu aripi golase si gatul lung. Niciodata n-a zburat nicaieri, departe de tot ceea ce a cunoscut si a invatat, de ceea ce i-a fost dat sa simta. I-a fost prea frica. Toamna ii ingheta curajul pana prin aprilie, si se gasea deseori singur in cuib plangand.
Dar nu. Anul asta i-au crescut pene peste aripi, si nu se mai ascunde. Nu tu nostalgie, nu tu regrete, nu tu frica, nu tu lacrimi. Nimic! Am crescut intr-o vara cat si pentru ultimele. Din totdeauna am urat lunile de toamna, crezand ca si ele ma urasc pe mine. Dar nu, am gresit. De-asta ma simt acum atat de confortabil, pentru ca din tot rahatul asta, am iesit umpic impacata cu mine, si nu-mi mai e frica de toate astea. Imi place asa! Caci frunzele, vantul, cerul,si pasarile ma descriu atat de bine! Da, asta sunt acum, si nu spun ca-mi este bine, dar invat sa ma accept. Poate ca octombrie ma va schimba iar, nu? Dar acum m-am pierdut de tot si nu stiu ce mai vreau, chiar daca stiu ce trebuie sa vreau. Mi-am ascultat o data inima si am facut intocmai, si mi-am luat'o rau de tot in bot! De-aia acum ma ascund de ea si ascult de ratiune, de-aia! Caci nu mai vreau sa doara!
Sa ploua, vreau sa ploua! Toata noaptea, sa imi cante la ureche ca sa pot sa adorm. Sa ploua peste mine si peste tot ce a fost. Peste promisiuni si peste fiecare data cand am jurat stramb. Peste voi toti. Peste tot ceea ce trebuia sa spui si-ai fost prea las. Ai fost si mai esti, si asa ai sa fii o viata, si n-am interes sa schimb nimic. Nu-mi pasa. Chiar daca ceva-ceva, trebuia sa spui, sa fii al dracului! Asta e, toate astea au fost pana ieri. Trebuia sa bei din pahar pana sa se sparga.
Realizez ca lucrurile nu sunt roz, nici macar de-un roz murdar. Dar ne conformam. O saptamana, de atat am nevoie! Am sa le pun pe toate la punct, pentru ca acum in joc este sanatatea mea. Sa ma uitati, caci am ramas o amintire. M-am schimbat!!
5 comentarii:
ce frumos scrii!:)
multumesc
transmiti multe...imi palce ca pui suflet mult...
toamna o sa vina si ea, intr-un final, cu tot alaiul ei de frunze veștede, de covoare colorate și de păduri moarte.Dar esti sigură că asta îți dorești?
Cât despre ploaie - și eu o doresc - dar vom mai avea mult de așteptat...
da, pentru ca am sentimentul asta, cum ca cu tot piesajul asta funebru o sa moara si ultima urma de sentiment pe care-l am in mine, sentiment anume de care vreau sa ma lipsesc. la zapada probabil ca am s-o iau de la capat :D
Trimiteți un comentariu