Jalnic

Modul in care mi-am lasat ratiunea rapita, in care am dat atata importanta incat m-am lasat sugrumata de sentimente aprinse...!? So not like me. Jeez, am sa profit de restul de vacanta pentru a-l numi "pauza"; sa-mi dau un refresh, sa ma desprind din toate povestile alea si sa-mi consum energia sub soare. Pentru ca,frate,in sfarsit e soare!! Si dupa o luna juma' miroase in sfarsit a primavara. Si cred ca primavara ma place atat de mult pe cat o plac si eu. Cu ploaie,cu nori, sau cu cer senin, inauntrul meu lucrurile luau fel si fel de intorsaturi, mai mult sau mai putin placute. Dar stai ma asa, ca daca stau sa reevaluez din septembrie, toate chestiile astea mi-au modelat prezentul. Si este foarte ok asa, atata timp cat nu ajunge nimic la stadiul de obsesie. Nts nts, n-o sa permitem,nu-i asa?

Si totusi, pe de-o parte, tot jalnic mi se pare. Cred ca asta e cuvantul... Adica serios, mi se pare super trist atunci cand... 2 oameni cam complicati incearca sa se descurce unul pe altul, cand defapt tot ce fac este sa se incurce mai mult pe sine. Deznodarea unui nod duce la legarea a inca 5. Si parca...nu stiu. E placut. Dar numai pana la un anumit punct. Ce-o sa se intample daca o sa o ducem tot asa,de-aiurea, si ne incurcam tot mai mult? Sau chiar daca nu... Ipotetic vorbind, atunci cand vom fi amandoi deznodati, ce-o sa se intample? Certuri? Impacari? Rutina? Lame. Cat despre descurcarea doar unuia dintre noi... eh,pai stim amandoi ca suntem prea incapatanati ca sa-i cedam celuilalt. Deci asta cam pica.

In fine. Gata,plec, ma duc sa ma cert cu valurile si sa ma impac cu nisipul, sa ascult marea si ea pe mine. Haideee, ce dracu. Nimic indeajuns de rau nu poate iesi din asta, right?

voi fi fericita.