Cat de mult m-ai schimbat

here I am again...

A trecut timp, si lucrurile nu s-au prea schimbat. Tu tot cu ea, dar cu mine, eu iar imi impun sa fiu de partea ta, promisiuni, promisiuni,promisiuni... Eu, pe de alta parte, m-am schimbat mult, si nu de buna voie. Este vina ta. Te-ai jucat, te-ai tot jucat, pana am facut schimb de roluri. Acum sunt eu aia dulce.

Nu suport. Sa nu pot sa fiu suparata pe tine, sa te iert, sa ma bufneasca rasul atunci cand vreau sa tip la tine. Sa te alinti cand te cert. Sa vi dupa mine doar atunci cand stii ca te-ai gafat rau de tot, si ma intorci din drum. Invata sa ma impaci! Si sa ma tii langa tine. Altfel, sa stii ca plec, si oricat de atasata si dependenta sunt acum de tine, orgoliul o sa isi spuna intr-un final cuvantul. Doar pentru ca doarme, nu inseamna ca nu il am acolo, undeva, in sufletel. Ai grija cat zgomot mai faci, pentru ca o sa se trezeasca, si or sa se bage in culcus toate sentimentele alea frumoase.

Ti s-a urcat la cap. Ti-am zis ca esti primul, primul caruia i-am spus ca il iubesc si nu l-am mintit. Si da, asta e penibil, pentru ca nici macar nu esti al meu, desi cu impresia asta traim amandoi. Probabil eu mai mult decat tine, tinand cont de faptul ca esti un mincinos si un prefacut, si reputatia ti-o spune.

Ma iubesti?

Te rupi de mine cateodata atat de sec, si esti asa subit ocupat, sau obosit, sau bolnavior. Si nu te suport deloc asa, pentru ca eu nu te cunosc asa. Tu nu suporti sa ti se dea prea mult spatiu, pentru ca si tu te cunosti. Iar eu nu suport sa fiu aia care te umple de apeluri si mesaje, pentru ca nu-mi sta bine! Asta desi mi se face incredibil de frica sa nu ma trezesc in gol (iar), si ma prinde o panica si o gelozie si o stare de paranoia dementa rau! Si cand ti le spun, aud ca "am o minte bolnava".

Ma iubesti.

Cand, cu toate astea,facut praf, si obosit pe bune stai pana la 4 dimineata, mai mult adormit decat treaz, si ma asculti si incepi sa aberezi.Cand ma faci sa rad. Cand imi stii toate povestile, pe ale mele sau ale prietenilor care stii ca nu te sufera din motivele evidente, si cand iti cer iti bati capul pentru ei, cand eu nu mai stiu cum.Cand ma lasi sa te mint ca e cu mult mai devreme.Cand ma ia cu fluturasi. Cand imi raspunzi la intrebarile mele dubioase.

Cand ai vocea aia adormita si atat de frumoasa si cand imi spui ca

"Si eu te iubesc... foarte, foarte mult..."

"Sigur?"

"Da! De asta sunt sigur, nu am nicio indoiala."

M-ai facut geloasa, paranoica. Mi-ai vazut tot sufletul. Am lasat de la mine de nenumarate ori. Am plans. Si nu ma recunosc deloc. Mi-e dor de  t i n e!

Pana mea, frate...

Te iubesc.

Inapoi

Si a trecut timp si m-am intors la vechile obiceiuri, si de-aia mi-e atat de frica sa nu dau replay. Si as fi vrut, chiar as fi vrut sa vin, sa scriu, sa deschid aici tot amestecul ala din mine. Cu furie, si fericire si entuziasm si spaima, cu regret si cu ... tot. Am iertat, pentru ca cu gandul ala ma trezisem dimineata. Am clarificat tot, sa pot pune punct, sa merg linistita mai departe, si sa nu ma mai impiedic de atatea intrebari si dubii. Dar tu te-ai intors mai mult decat trebuie, si am vrut sa te indepartez, am incercat sa te indepartez, pentru ca nu-mi faci bine.

Acum? Iar nu am somn, si iar gresesti, si iar te vreau. Si nu vreau sa te am in reprize. Si incerci cu scuza aia cum ca "sa stii si tu ca omul la betie spune adevarul", dar nu poti sa alegi asa. Ti-am spus sa alegi. Nu am spus sa ma alegi pe mine, doar sa alegi, pentru ca poti sa stii? O sa ma trezesc la fel de sec intr-o alta dimineata si o sa iti zic "m-am plictisit sa astept, eu am plecat." La cat de sucita sunt, nu poate sa te mire.

Vreau sa fii aici, nu sa aud de tine abea la sfarsit de zi. Sa fii al meu! Vreau ma vreau...vreau mai multe, dar m-am complicat rau. Tu stii clar cum e situatia, tu m-ai adus inapoi in ea. Tu-mi spui atat de multe, si le spui frumos, si atunci te cred si ma indragostesc iar de tine. Am fluturasi, ce cacat... Dar dupa te gafezi si nu mai facem nimic. Pentru ca n-am ma cum sa uit toate prostiile pe care le faci, si acum imi zici ca esti cuminte... Tu m-ai incurcat, tu sa ma descurci!

Uneori, te pastrez cu tot cu partile tale rele, pentru ca imi trebuie cele bune. Ce sa-ti fac, daca tu ma calmezi instant, si ma faci sa-mi treaca si sa uit, daca imi place cand ma adormi si ma trezesti tu! Ma rog... Habar nu am despre ce iti tot scriu acum, pentru ca sunt in ceata rau, si oricum ti le-am spus, si pe astea, si pe mai multe.

Fa ceva. Ti-am zis. Nu pierde doar unul; pierd si eu, si tu. Vrei?

Nu stiu

Las lucrurile sa-si urmeze cursul. Sa curga netulburate de noi, ca sa le pot astepta la mal in primavara. Am nevoie de soare ca sa ma vindec total. Ca un fel de tratament de chimio-terapie dupa operatie.
Primul pas l-am facut. Am cazut, m-am lovit, iar pe targa a trebuit sa-mi deznod sufletul si limba de toate secretele si nimicurile pe care le-am tinut in mine si m-au consumat celor 2-3 oameni care si-au oferit umarul ca suport al lacrimilor mele. Aveam inima plina de vanatai si mainile reci. Am stat in dusuri fierte cu orele ca sa ma incalzesc si ca sa ma curat si ca sa ma pot gandi in pace.

Toate chestiile astea cu tenta dramatica ca sa realizez un lucru: mi-a fost frica. Defapt, asta e tot ce stiu ca simt acum; frica.
Mi-e frica sa nu imi pierd prietenii. Mi-e frica sa nu decad. Mi-e frica sa nu dezamagesc. Mi-e frica de impletiri demente ale prezentului cu trecutul. Mi-e frica sa nu fiu privita in cele din urma cu ochi rai de cei pe care ii iubesc; inclusiv familia. Mi-e teama de dezamagiri, de faptul ca nu mai sunt suficient de buna, sau cel putin ca nu stiu sa profit de ceea ce am pentru a obtine mai mult. Mi-e teama ca sunt rea, meschina, egoista si nerabdatoare, nesimtita si aroganta, excesiv de impulsiva atunci cand sunt suparata.
Mi-e frica sa pierd.
Mi-e frica sa va pierd.
Mi-e frica de mine si de ce pot face in starea asta.
Mi-e frica de starea asta.

Azi arat si ma simt mai bine, dar lucrurile in esenta nu s-au schimbat. Chiar eram convinsa ca am uitat si ca mi-am revenit, si ca nu am nevoie de X sa ma ajute sa ma calmez si sa ma relaxez in starile astea.

Si stii, e aiurea sa te trezesti intr-o anumita dimineata, sa te vezi sec in oglinda si sa descoperi lucruri despre tine. Lucruri care ai fi crezut ca nu ti-ar schita portretul. Lucruri care te nemultumesc la altii, daramite-mi la propia ta persoana. Te vezi, nu te recunosti, nu te accepti, te doare, nu plangi. Si Doamne, mi-este atat de dor...

Nu stiu de unde am pornit cu postarea asta. Nu stiu unde am vrut sa ajung cu ea, si nu stiu ce titlu sa-i pun. Este asa, un fel de nota de jurnal. Fac fise pe blog, imi actualizez ultimele notiuni si incerc sa le dau un inteles. O ipoteza, o concluzie, si un plan de rezolvare. Asta ca sa nu fac fise la fizica. Nu-mi place fizica. Dar dau teza la fizica.

...
Cine dracu sunt eu?

I'm on my rehab

Nu ai voie sa te intorci. Am cerut asta? Mi-am dat seama? Sau nu? Nu stiu. Sa ma ascund, sau nu? Sa spun? Ce sa spun? Nu cred ca am crezut o silaba din ce mi s-a spus. Nu cred sa fi dorit sa cred ca este adevarat. Habar n-am. Probabil ca nu mi-ar fi prins bine. Si ca m-ar fi intors inapoi din drum. Poate ca ar fi ajutat rana sa se deschida.

Am vrut 'razbunare', desi e un cuvant cam greoi pentru limba mea. Fie. Cand am avut ocazia sa o am, nu a avut acelasi gust dulce-acrisor pe care-l asteptam pofticioasa ca un tanc. Poate pur si simplu nu m-am infruptat suficient. Dar stii... debordam de ironie si aroganta, iar cu toate astea... Doar, nu eram eu. Iar asta a fost problema mea cea mai mare toata perioada asta. Nu am fost eu. M-am departat de mine. Deciziile le luam ghidandu-ma dupa altii. Parerile mi le formam functie de parerile altora. Eram parca doar purtatorul de cuvant al altor opinii. Acum? am redevenit autor.

Tu? De ce te-ai intors? Ce nu-ti ajunge? S-au plictisit toate pana la urma? Ghinion. Eu ma plictisisem dinainte. Joculetele ti-am spus, au fost amuzante, dar gata. Am crescut. Inca vreau sa nu mai vad in mine omul ala egoist, si zic eu sunt pe drumul cel bun. Altfel de ce ma doare mai tare sa ranesc oameni, decat sa fiu ranita?

Acum? Confuza. Rauuuuu. Don't blame me, sunt inca umana. Am o inima care ingheata si se inmoaie usor.

By the way? I'm not sure yet about it... I wish I could but,

Be good, and don't you miss me. Iar acum, vorbesc serios.

Coward.

Habar n-aveti ce sunt acum

Felicitari tuturor, ati fost un public deosebit! Dar cortina in fata careia s-a jucat abea acum se ridica. Inca nu mi-am dat seama sub masca a ce ma definesc acum, dar cateva trasaturi tot se remarca.

Planuiam sa devin mai rezervata si mai putin aroganta. Am aflat ca sunt cu mult mai rezervata, aproape inapoi in pielea introvertei, dar in ceea ce priveste starea mea de spirit, cu tot cu trairi. Si asta pentru ca pare ca sunt rezervata si fata de mine. Nu ma intreba, ca nu stiu. Nu pot sa aflu pentru ca nu mai am curaj sa-mi pun intrebari. In ceea ce priveste aroganta... Ma reprezinta tot mai mult. Exagerez uneori, si-mi este teama sa ranesc pe careva. La urma urmei, nimeni nu e vinovat de astea, ca sa pice de victima.

Am ras mult zilele astea, si cu pofta. Dar nu pentru ca simteam, ci pentru ca trebuia. Iar daca m-ati vedea acum, probabil v-ati speria. Nu m-ati recunoaste, ca doar de-aia va ofer mostre in care va par ciudata; preventiv, in cazul in care nu ma vor mai tine sigurantele si rabufnesc, sa nu fiti atat de socati.

Uite, imi pare rau, dar nu am de data asta nicio vina. Nu cred ca sunt bine, dar am crescut, am gresit, am trecut peste si probabil urmeaza sa ma vindec.Si nu am sa neg. Imi e dor de voi si de noi toti cum eram nu cu mult inainte. Imi e dor de multe. Mi-e dor de mor!

Toate inceputurile astea si sfarsiturile... La ce bune? Cand ele sunt oricum atat de strans legate intre ele. Naivilor!

o ultima tigara, sa nu ni se aplece.

but sometimes it hurt instead

Uneori parca doresc sa ma imbolnavesc de dor, dar ma pun la pamant deja toate obsesiile si luptele de contrast din mine. Cunosc si traiesc cu certitudine anumite lucruri, iar asta imi aduce atat de multe incertitudini. Sunt, din pacate, o fiinta rationala si, tot din pacate, ma folosesc de acest lucru de fiecare data. Incerc sa-mi fac lucrurile sa fie usoare; bineinteles ca ma incurc mai mult. Putea sa fie atat de simplu! Da da, doar daca m-as fi ocupat de toate cum trebuie de la inceput. Acum ce? Raman cu drumuri drepte in fata, printre coclauri ingalbenite, si batai de inima de egaleaza volumul din casti. Iar asta, n-ai decat sa razi, dar mi-a innodat pana la urma sufletul. Sincronul vizional-auditiv mi-a spart sticla dimprejurul inimii. Tot ce am avut ambitia sa cred, s-a dus dracu. Si cui, ce sa spun? Mi-ar fi si rusine, serios. Nici n-as avea ce sa zic.

-Alo? Daaaa, sunt o fraiera! Am ajuns rau de tot, si nici nu stiu cum am reusit si de data asta. Da, stiu, cand am plecat radeam dar eh, am ajuns in dormitor si mi-am reamintit cum stau lucrurile defapt. Apropo, hai si cu mine sa-mi iau un kebap, ca maica-mea iar a facut supa de pui si stii ca nu-mi place.

Jeeeeez, cat pot sa ma consum. Am starea aia 'de ploaie', stii, cand mi se amplifica emotiile si devin sensibila.Da, exact ca o proasta. Dintre voi toti, 5% ma cunoasteti si cu starea asta. Si? Si multumesc, si iarta-ma, iertati-ma ca nu mai spun nimic! Vreau atat de mult sa ma schimb, nu doar sa ma prefac. Dar nu stiu cum, in ce. Nici nu stiu ce sunt. Nici ce inseamna toate, nici nimic!! Frate, si nu vreau acum sa ma scufund intr-o cada plina cu metafore, sau sa ma mangaiati cu voci ce se traduc prin mila. Naiva nu mai sunt, am crescut, chiar daca acum as fi preferat sa mai fiu putin copil, nu sa ma maturizez asa brutal si prematur din cauza a ce s-a intamplat de un an incoace (cel putin,adica). Stiu ca fericirea asa, cum e ea defapt, omul nu o poate culege. Mereu o sa existe un gol de nemultumire. Nu suntem inchisi intr-o bula atemporara in care sa fim liberi sa fim fericiti. Noi nu stim sa fim fericiti. Ii dam cu piciorul si dupa plangem ca niste cretini. ma rog.

Dar vreau sa fiu aproape fericita... Pot?

Adele - Someone Like You

Asculta mai multe audio blues

Artisti

Atat de egocentrici si lacomi! Asa sunt toti mai devreme sau mai tarziu, camuflandu-se sub chipuri ingeresti pana in situatiile limita, cand le lasa manjite de zambetele demonice. Aveti fiecare o singura inima la inceput de drum, dar nu ati reusit niciunul sa alegeti ca va este de-ajuns. Singura nu va ofera emotiile cu intensitate maxima de care parca ati auzit candva in soapta, batai demente sau fericirea absoluta. Vreti tot mai mult si mai mult... Vanatori aprigi, mirosind parca naivitatea prazii ce se serveste pe tava inconstient, victima a sentimentelor coplesitore in imensitatea lor. Ucigasi cu sange rece in scopuri nobile. Doar scopul scuza mijloacele, corect? Si niciodata nu e destul.Pofta devine mai abundenta. Limita devine cerul, dincolo de soare si luna, de stele si visele proaspat sfasiate de coltii unui amator.

Vernisaje cu trupuri albe,tinere,fragede, macelarite din interior de regrete cu lama taioasa. Exopozitii cu trofee: inimi golite de dorinte si sperante copilaresti . Galerii pline de ochi frumosi, cu genele parca matematic arcuite, negre, cu priviri inrosite, spalate de oceane sarate de lacrimi. Un artist in plina ascensiune, cu orgoliul sculptat in marmura si sentimentele strecurate printre sticle cu bautura scumpa.

Ah, sa nu uiti de manusi! Protejeaza-ti amprentele la fel cum iti protejezi seiful incarcat de secrete de cei curiosi. De-a lungul timpului, ai aflat poate ca a fura sufletul cuiva cu totul poate fi o crima.Ai aflat cum sa concertezi arii superbe de minciuni si sa-ti primesti totusi la sfarsit aplauzele, de dupa cortine grele de catifea visinie. Ai aflat ca nu trebuie sa iti pese ca sa iti reuseasca, este suficient numai sa mimezi.

Ea inca este straina de toate.