-Nu. Mi-e dor de cum ma facea el sa ma simt. De fluturasi si tot felul de stari de-alea nebune, sa fiu ametita de nu te poti intelege cu mine, de zambete oarbe, sa fiu penibil de geloasa, sa-mi spuneti iar ca am 'sclipiciul' ala in ochi!
Vreau un baiat calumea! Sa fie dulce,dar sa se contrazica cu mine, nu sa lase totul dupa placul meu, sa rada pe seama mea si dupa sa ma alinte, sa ma enerveze pentru ca atunci ii par frumoasa, sa... sa nu stiu! Sa fiu tot timpul in miscare, sa fiu cu mintea ocupata, cu gandurile departe. Sa nu apuc sa spun "m-am plictisit". Macar un joc mic, un ceva, dar cu cineva care stie sa se joace, nu sa-i desenez pasii!
-Pentru ca il vrei pe el.
-Il vreau asa cum credeam ca poate sa fie, nu pe el cum este acum, si cum poate era si atunci, dar se ascundea in fata mea. De atunci a facut prostii gramada, carora eu nu le-as putea face fata. Si doar stii de cate m-am ocupat si in trecut! Acum m-as uita la el si i-as vedea greselile.
Am vorbit cu el si atunci, si cu entuziasmul lui wanna-be sper ca nu a inteles gresit intentia mea. Pentru 2-3 zile am crezut ca el crede ca vreau sa ma intorc. I-am spus ca nu ma mai intorc. Nu mai pot, si nu mai vreau. Nu am timp sa imi bat capul cu tot felul de chestii. Vreau numai sa fiu fericita si fara el.
Las lucrurile sa-si urmeze cursul. Sa curga netulburate de noi, ca sa le pot astepta la mal in primavara. Am nevoie de soare ca sa ma vindec total. Ca un fel de tratament de chimio-terapie dupa operatie. Primul pas l-am facut. Am cazut, m-am lovit, iar pe targa a trebuit sa-mi deznod sufletul si limba de toate secretele si nimicurile pe care le-am tinut in mine si m-au consumat celor 2-3 oameni care si-au oferit umarul ca suport al lacrimilor mele. Aveam inima plina de vanatai si mainile reci. Am stat in dusuri fierte cu orele ca sa ma incalzesc si ca sa ma curat si ca sa ma pot gandi in pace.
Toate chestiile astea cu tenta dramatica ca sa realizez un lucru: mi-a fost frica. Defapt, asta e tot ce stiu ca simt acum; frica. Mi-e frica sa nu imi pierd prietenii. Mi-e frica sa nu decad. Mi-e frica sa nu dezamagesc. Mi-e frica de impletiri demente ale prezentului cu trecutul. Mi-e frica sa nu fiu privita in cele din urma cu ochi rai de cei pe care ii iubesc; inclusiv familia.Mi-e teama de dezamagiri, de faptul ca nu mai sunt suficient de buna, sau cel putin ca nu stiu sa profit de ceea ce am pentru a obtine mai mult. Mi-e teama ca sunt rea, meschina, egoista si nerabdatoare, nesimtita si aroganta, excesiv de impulsiva atunci cand sunt suparata. Mi-e frica sa pierd. Mi-e frica sa va pierd. Mi-e frica de mine si de ce pot face in starea asta. Mi-e frica de starea asta.
Azi arat si ma simt mai bine, dar lucrurile in esenta nu s-au schimbat. Chiar eram convinsa ca am uitat si ca mi-am revenit, si ca nu am nevoie de X sa ma ajute sa ma calmez si sa ma relaxez in starile astea.
Si stii, e aiurea sa te trezesti intr-o anumita dimineata, sa te vezi sec in oglinda si sa descoperi lucruri despre tine. Lucruri care ai fi crezut ca nu ti-ar schita portretul. Lucruri care te nemultumesc la altii, daramite-mi la propia ta persoana. Te vezi, nu te recunosti, nu te accepti, te doare, nu plangi. Si Doamne, mi-este atat de dor...
Nu stiu de unde am pornit cu postarea asta. Nu stiu unde am vrut sa ajung cu ea, si nu stiu ce titlu sa-i pun. Este asa, un fel de nota de jurnal. Fac fise pe blog, imi actualizez ultimele notiuni si incerc sa le dau un inteles. O ipoteza, o concluzie, si un plan de rezolvare. Asta ca sa nu fac fise la fizica. Nu-mi place fizica. Dar dau teza la fizica.
Nu ai voie sa te intorci. Am cerut asta? Mi-am dat seama? Sau nu? Nu stiu. Sa ma ascund, sau nu? Sa spun? Ce sa spun? Nu cred ca am crezut o silaba din ce mi s-a spus. Nu cred sa fi dorit sa cred ca este adevarat. Habar n-am. Probabil ca nu mi-ar fi prins bine. Si ca m-ar fi intors inapoi din drum. Poate ca ar fi ajutat rana sa se deschida.
Am vrut 'razbunare', desi e un cuvant cam greoi pentru limba mea. Fie. Cand am avut ocazia sa o am, nu a avut acelasi gust dulce-acrisor pe care-l asteptam pofticioasa ca un tanc. Poate pur si simplu nu m-am infruptat suficient. Dar stii... debordam de ironie si aroganta, iar cu toate astea... Doar, nu eram eu. Iar asta a fost problema mea cea mai mare toata perioada asta. Nu am fost eu. M-am departat de mine. Deciziile le luam ghidandu-ma dupa altii. Parerile mi le formam functie de parerile altora. Eram parca doar purtatorul de cuvant al altor opinii. Acum? am redevenit autor.
Tu? De ce te-ai intors? Ce nu-ti ajunge? S-au plictisit toate pana la urma? Ghinion. Eu ma plictisisem dinainte. Joculetele ti-am spus, au fost amuzante, dar gata. Am crescut. Inca vreau sa nu mai vad in mine omul ala egoist, si zic eu sunt pe drumul cel bun. Altfel de ce ma doare mai tare sa ranesc oameni, decat sa fiu ranita?
Acum? Confuza. Rauuuuu. Don't blame me, sunt inca umana. Am o inima care ingheata si se inmoaie usor.
By the way? I'm not sure yet about it... I wish I could but,
Be good, and don't you miss me. Iar acum, vorbesc serios.
2 septembrie si a plouat deja. Cu simfonii de stropi de apa, fulgere si tunete. Sa-mi aduca aminte ca inca sunt vie. Inca simt si inca visez. Ca orice-ar fi, nu a depins si nu depinde de mine. Eu sunt un tanar actor, si invat sa joc, sa improvizez scenele pe care voi mi le dati. Habar n-am cum ma descurc, auto-evaluarea nu-i de mine. Si asta pentru ca de obicei ma subapreciez. Si hei, stiti, dupa noaptea aia improscata de cuvinte ce miroseau a vin si plimbarea aia sub un cer fara stele, m-ati facut sa-mi dau seama de niste chestii. Da,asa e, mi-am mai promis aceleasi chestii si acum vreo 2 luni, dar vezi? Acum chiar fac ceva in legatura cu ele! Nu stau si-mi programez schematic pe-un sistem strict si frumos aranjat. Luar-ar dracu. Fac direct ce simt. Pentru ca fir-ar, simt! Si vreau ca ei sa stie asta! Nu garantez ca voi face mereu ceea ce e bine, dar asta mai putin conteaza. Cum,necum o scot la capat, dar macar stiu ca fac ceva si nu mai stau degeaba.
Am spus ca o data cu sfarsitul verii se pune punct si altor lucruri.Acum berea aia m-a cam luat si nu prea stiu ce sa raspund. Camera asta valseaza in jurul meu si tavanul aproape ca pica. Meh, nevermind. Iertati-ma de pe acum. Stiu ca poate nu va place sa ma vedeti asa, nici oglindei nu prea-i place dar vedeti voi, am nevoie sa simt ceva de bine. Iar eu nu plang la betie, ma clatin umpic si simt ca am lumea la picioare cat stau si ma impiedic cu genele de amintiri, cu ochii inchisi. Ma dezbrac de orice fel de inhibitie si cu ambitia si curajul pe care pot sa le prind acum, mut munti! Munti de sentimente si idei revoltator de murdare.
Mi-am descheiat nasturii sufletului dintr-o singura miscare, caci crede-ma, ma sufoc de cald! Pff, si asculta la mine, daca puteam face un streaptease de emotii, ajungeam in Amsterdam deja! Adica ce cacat ma, crezi ca poti sa vii si sa pleci din viata mea cand ai tu chef? Si la cum era de asteptat, vii la fel de las cum ai plecat. Mai dute-n pula mea. Prima data te-am rugat frumos, acum daca o sa-ti iei inima in dinti si se intampla sa ma calci pe coada, fii destept si piei din calea mea! Nici eu nu stiu la ce sa te astepti. Dar asta depinde de tine.
Fuckk. Nu ma asculta, nu ma citi. Vorbesc prostii in starea asta. Sau poate ca nu stiu, nu sunt prostii, dar nu mai am echilibrul rational si rabdarea sa cosmetizez ideile. Le arunc asa cum vin. Sa pice cum o pica.
Hah. Si pana-n final, stii ce au ramas? Cuvinte,frate... atat!Am inceput si am incheiat cu cuvinte. Mi le-am tatuat seara dupa seara pe sub cearceafuri grele,pe buze si pe umeri. Am vrut sa plang, chiar am vrut, pentru ca nu-mi mai ramanea nimic si mi-ar fi fost usor sa-mi spal fata cu lacrimi. Da' chestia asta nu este de vointa, pentru ca dac-ar fi fost acum inotam poate intr-un mic ocean numai al meu. Dar nu. Nu mai pot sa plang.Si-mi ploua la schimb pe spate in siroaie dense de cerneala tot cuvintele alea de mi-au devenit ecouri,si vocea a ramas aceasi.
Si nu mai vreau,frate, sa ma complic cu niciun sentiment, nu mai vreau sa ma complac in niciun fel de angajament sau pact sau pariu, pentru ca uite, castig, si tot nu-mi face bine. Nu ma mangaie cu nimic si nici nu ma scapa de cearcane.
De sentimente gen 'iubire' oricum nu s-a pus si nici nu se pune porblema, fir-ar! nu s-a pus niciodata defapt, pentru ca daca stau acum si analizez situatia, rezultatul va fi urmatorul: eu nu v-am iubit pe niciunul. Vorbim si acum, ca si-n alte dati de atasare si atat. Pan' la final a aparut, dammit, chiar daca la inceput de tot tratam situatia ca pe-o gluma. Ar fi fost mai bine daca as fi continuat asa. S-a dovenit ca in final asta si a fost. O gluma. Una proasta. Si am simtul umorului dezvoltat, nu asta ar fi problema.
Dar revenind. Acum stii cum vad lucrurile? Imagineaza-ti o cladire inalta si frumoasa, reflexia ei intr-o apa adanca. Bun. Si imagineaza-ti ca reflexia aia intra in structura initiala a cladirii. Lucrurile au fost foarte simple: a fost frumos, da-o-n pana mea, si am urcat si am urcat pana pe la etajul 60 din 100. Alea erau sentimentele mele si increderea mea si tot-tot. Si dupa m-am prabusit, si am cazut asa in gol cateva zile analizand situatia pana pe la -60. Dupa a mai urmat o mini-serie de eveimente si am ajuns pe la -70. Stii care e problema? Dragoste, atasare sau ura, nervi, dispret, sentimente sunt toate deopotriva. That's my problem. Trebuie sa reusesc dracului sa ajung la 0 si sa plec cat mai departe. Asta e tot ce mai vreau acum.
Pentru ce pielea mea sa-mi bat capul cu explicatii, cu fel si fel de diversiuni si probabilitati. Adica ia stai asa, astea n-or sa schimbe cu nimic...nimic, corect? Than...why bother?
Parca vreau sa vina toamna cu toate crizele ei de personalitate, nostalgiile si tot! Numai sa ma tina ocupata, in miscare, cu gandurile pline! Sa vreau sa-mi golesc mintea, nu pahare. Sa plang dupa vacanta de vara ca s-o pot lua de la inceput si sa fac lucrurile cum trebuie de data asta.
Asculta-ma. Am genele grele de somn si de semne de intrebare si nu mai pot. Chiar nu mai pot. Scuteste-ma! Nu vreau nimic, nu-mi trebuie nimic, doar dispari te rog frumos de tot. Am ajuns la o concluzie simpla: n-o sa ma mai agit in niciun fel cu oameni care nu se agita.
-eh,bine, glumim... dar totusi, ai pune orgoliul in fata sentimentelor?
zambesc sec;
-care sentimente?
Si sa nu ma mai acuzati pe mine ca mint de-aiurea. Da, bine, dam cartile pe fata, si va spun drept ca in toata povestea aia si eu am jucat. Am ales roluri de victima, de credula, de geloasa s.a. Wanna hear the difference? Mie mi-a fost intotdeauna usor sa simt cand minti, atata doar ca nu puteam sa stiu in detaliu in legatura cu ce. Aminteste-ti doar de cate ori iti spuneam ca "ai vocea altfel". Tu ai mintit de joaca. Eu am mintit ca sa am grija de mine, pentru ca nimeni, si subliniez, nimeni nu o poate face mai bine decat eu insami. Asa ca da... sa par eu cea jucata si facuta k.o., dupa ce "am pus atata suflet" and stuff nu-mi convine,iti dai seama, mai ales cand stiu clar ca n-am fost ceea ce numiti voi 'usa de biserica'. Not at all. Am zis bine cand am zis ca eu stiu sa-mi ascund geloziile incat nici sa nu le banuiesti, caci crizele mele erau afisate de dragul jocului. Legat de sentimente, da, si acolo am jurat stramb, in ceea ce privea inceputurile. M-am bagat in poveste de gluma. Am facut umpiculet pe victima. Am premeditat anumite miscari care mi-au prins bine, mi-am hiperbolizat starile emotionale uneori dar... atat. Eu macar cand spuneam 'mi-e dor de tine', pai frate, chiar imi era. La tine? Cum sa ti-o expun mai simplu... Nu mai cred nici cand imi spuneai chestii cotidiene.
And fate is a bitch, you know? Am si eu fazele mele la 3 dimineata cand ma apuca si ma uit inspre tavan ca la un personaj divin si-mi spun "nu, nu. nu! am vointa, n-am sa pic, o sa trec peste astea ca peste cadavre!!" Si atunci bang! mi se joaca farse. Pe monitor, in telefon, in somn, pana mea. Sunt fazele in care inima-mi bate de-mi fisureaza sternul. Mai mult de-un soi de frica.
Dar acum,serios... nu vreau sa ma inchid in toata treaba asta, nu vreau sa sper, nu vreau sa am sedinte de invocare a trecutului, sa nimic. That's just not like me. Mai vreau doar sa am ocazia sa scuip tot ce am de zis, pentru ca stiu ca o data ce orgoliul unuia va fi ranit, al meu va fi crescut inzecit. Am ambitia asta dementa stii, sa-mi clatesc ranile cu sangele altuia.
La urma urmei, tu ai inceput toata joaca. Si eu m-am aruncat kamikaze, cu capul inainte, pentru ca-s facuta pentru asa ceva. Dar daca tii prosteste cu dintii de regulile tale idioate, stii unde o sa se ajunga nu? O sa mai urmeze alte 2-3-10 tipe, dupa care o sa te joci singur. Poate ca ai ajunge intr-un autism sentimental, sau asa ceva. Eh, cacat, glumesc si eu. Destindem atmosfera, nu?
Uite. Ti-as scrie in versuri bolnave toate prin care m-ai pus sa trec legata la ochi. Si am trecut, si mai trec, pentru ca la final am sa-mi las ochii sa se deschida si o sa fiu mandra de mine! Pentru ca am sa reusesc sa ma refac numai prin simturi. Dar ma rog, mai bine nu, sa nu le stii. Macar atat sa mai tin pentru mine daca m-am bagat si sub pielea introvertei pentru un rol.
Micuta mea... Sa ma ierti, caci nu mai pot scrie frumos! Scriu din inima, acolo unde n-am mai lasat loc de frumos, pentru ca ar fi durut mult mai al dracu! Mi-e dor de tine, si te astept sa vii acasa, sa ti le povestesc toate si sa dam pe gat shoturi de tequila, sa radem de toate si sa prindem iar rasaritul pe plaja!
Ce dracu... Am slabit. Si totusi sunt mai grea cu cateva kilograme de ganduri. Si voi habar n-aveti niciunul cum ma ard pe dinauntru, caci mi-e frica sa le dau afara, si nici nu stiu cum sau daca trebuie. Pentru ca eu asa am invatat sa mint, de mica. Am avut multe tampenii de inghitit, si am trecut prin multe furtuni singura-singurica. Voi habar n-aveti de ele, pentru ca ieseam pe usa frumos aranjata si radeam mai tare decat oricare dintre voi. Dar deja am deviat rau-rau.
Le vine randul la toate, right?
Si peste tot, ma urmareste ca un ecou "hei, ce faci? esti bine?"
Bineinteles ca sunt!! De ce nu as fi? Am tot ce mi-am dorit! Am avut parte de fiecare in parte atunci cand am dorit, nu am mai plans de ani si sunt foarte increzatoare. Arat foarte bine, si parul imi sta bine exact atunci cand trebuie. Nu ma tem de nimeni si de nimic, iar momentan ma simt foarte comfortabil eu cu mine. Probleme? Cine, eu? O duc prea bine pe fiecare plan! Asa ca da, sunt bine, stop asking me.
Sarcasmu' vietii. Si totusi, intrebarea aia... De ce nu va plictisiti sa o puneti daca oricum un raspuns plat, fara forma si un zambet de decor va da cale libera sa plecati? Drop it! Sunt 6.914.713 de oameni pe Pamant. Numar impar, pentru ca eu nu am oricum pereche. Sunt a3a mereu; copacul care umple spatiul in sceneta din clasa a IIIa. Un 'outsider'.
Vrei sa stii cum sunt? Cum ma simt? Ce simt? Ma simt oribil. Ma simt in plus si sunt foarte nemultumita. Dezamagita de mine, si nu am stare pentru ca nu am gasit locul in care sa ma opresc. Si toti cei din jurul meu au asa, un soi de poveste chiar daca nu e oficiala. Iar eu stau si ma gandesc ca poate... poate si aici am ramas pe dinafara. Poate totul era menit sa fie altfel, dar in capul meu lua un alt sens, habar nu am de ce.
Si acum jur ca nu as mai iesi din casa o luna, as sta si m-as indopa cu ciocolata si mi-as invata papagalul sa vorbeasca . Si deobicei prin toate filmele, o perioada d-asta este urmata apoi de un fairytail sau asa ceva. Not. Nu o sa se intample nimic. I have only one hope right now. And... I just guess that some things aren't ment to be changed.
Si probabil ca,stii tu, toata chestia asta este mai mult decat normala,iar eu hiperbolizez totul in interiorul meu. Si ma consum.
As vrea sa pot spune fara nici un fel de retinere ca totul este banal si ca implicarea mea fizica si emotionala este egala cu zero; dar as minti in ambele cazuri. Si-atunci cu ce folos? Chiar am stat si mi-am muncit creierii cu chestiile astea. Si m-am gandit serios la ele. Am avut de data asta curajul sa ma infrunt eu pe mine cu intrebari si explicatii care mai de care mai dubioase si mai agasante. Dar degeaba. Am incercat, dar curajul si hotararea imi alunecau din sange la fel cum se scurge nisipul printre degete. Dar mi-e frica, zau ca mi-e frica. "Nothing bad can happen". Ei pe dracu!! Ba da,se pot intampla multe. Nu vreau sa pierd iar. Nu vreau sa fiu iar eu jumatatea activa a ecuatiei care se zbate si ajunge cu sufletul si mainile goale. Sa spun un adevar? Am descoperit ca ultima data cand am patit asa, m-a durut groaznic. Dar asta stiati deja. Marturisirea mea consta in faptul ca am ramas cu cicatrici, si abea de curand am constientizat lucru asta. Nu, nu ma mai dor. Dar as risc sa le fac sa sangereze.
Si tot teatrul asta, in care eu vad mai departe sau mai mult decat in aparenta, ma deruteaza de tot. Ma joc singura. Si orice alegere as face, imi e teama ca am sa pierd. Un fel de ruleta ruseasca a sentimentelor. Magnific.
Mi-e super dor, frate. Dar mi-e mai mult frica. As vrea ca macar o data sa se joace dupa scenariul meu. I need only this one shot, and I'll make it worth, I promise! Pentru ca ajung sa-mi dea lacrimile brusc si sa nu-mi dau seama imediat de ce. Sa realizez ca rascolind trecutul (cam prost zis, ca nu e chiar atat de indepartat), ma rascolesc pe mine. Si mai mult decat atat, sa aflu ca imi pasa. Si toata comedia asta e atat de proasta!!!; cum eu vad in orice un semn sau un simbol, dar mi-e teama sa le dau pe fata. Ma termina psihic.
De ce sa fie frig primavara ? De ce sa ma deprim atat ? Si de ce dracu' lucrurile nu s-au schimbat in bine dupa un an?
i just need to be happy right now. and i feel like i can't make it alone.
Nu! Nu cu tine,nici cu mine, iar un "noi" nu as gasi nici macar de Martisor.Primavara incepe cu dezamagiri, cu decadere psihica din multe puncte de vedere, cu zapada si ger. Nici macar nu am mai gasit ghiocei,ffs. Cosarul meu nu a vrut astazi sa-mi aduca noroc. Poate data viitoare...!Poate?
Dezamagire am zis... Teribil acompaniata de stari si sentimente demente, de o abureala mintala si ameteli.
Confuzie, delasare, spaima, singuratate, atractie, vinovatie, un soi dulce-acrisor de 'gelozie' (nu stiu daca o pot numi asa, dar n-am la indemana niciun al cuvant), ganduri- gandurile mele verbalizate de catre altii. Frig. Dorinta prinsa intr-o cochilie solida. Curiozitate. Si mai mult decat atat, neisguranta si necunostinta de sine.
As vrea poate ca sa nu-mi mai fie teama si sa nu mai am constiinta atat de deschisa, de sensibila, putand observa si simti fiecare gest cat de maruntel. Si asa sa incep sa joc dupa cum este piesa, sa devin actor, nu regizor. In completare poate-* sa devin un actor prost, nu sa raman un regizor grozav de incurcat in propia-i visare. Superb.
Ma domina insomniile, poftele atat de vicioase, candva rapuse. Si stand asa noptile cu o vapaie fragila de lumina albastruie, sa ma privesc incercanandu-ma in oglinda. Sa ma privesc si sa nu ma observ. Sa fiu invinsa de ochii tulburi, in care se pot citi atatea pe care nu am vrut sa le stiu pana acum. Nici acum nu imi sunt clare, de ce sa mint. Vocea ochilor mei este ceva mai ragusita ca ultima oara si oboseste de fiece data cand ajunge la punctul culminant. Si totusi, am timp sa fiu surprinsa. Amagita. Cu masca usor crapata intr-un colt, gata-gata sa se sfarame. Dar nu voi permite oricum. Orgoliul are sa repare asta. Si melodiile alea care se aud prea prost in casca ce-mi tot aluneca si se pierde de-a lungul gatului. Mda.
--
Si deci, e primavara. Aiurea.
Stii ce? Las-o dracului. Cand or inflorii copacii, voi inflorii si eu cu ei.
Si sa imi fie frig, sa ma ia cu fiori reci ce-mi aluneca pe tot corpul, si sa-mi tremure usor degetele. Si sa te ascult si sa te descopar macar putin asa cum esti tu si sa-mi povestesti despre tot si despre nimic; sa fi tipu' ala pe care nu-l vedeam in ipostaza asta . Si sa ma intrerupi razand, mai putin atunci cand vreau sa fiu intrerupta, cand mi-e usor teama si cand vocea mea incearca sa se strecoare prin noapte. Si sa ma faci sa zambesc naiv. Si sa te aud pentru prima oara cand razi sincer.
Sa fi altfel. Cald si deschis. Si sa para ca-ti pasa. Si sa ai tu un acel ceva care atrage
Sa adorm pe vibratiile vocii tale...
(???)
-- Cacat,nu. Frate,nu! Te rog eu sa nu!!! Sa-mi bag..
Stiam, deci, ca oricum ceva o sa se intample. Gresit. Nimic nu s-a intamplat, si aici a intervenit mica mea problema. Hai sa clarificam o chestie. I don't work with second chances,sweety! Mecanismul meu este unul simplist, banal chiar: ma iei de-a gata. Asta,sau ajungi sa te saturi sa stai dupa mine si capriciile mele . 'Cause you won't get anything in the end. Sorry.
Dar e ok. Vorbesc serios, de data asta nu e cazul pentru atatea artificii de calcul & stuff. Ma gandesc ca de vina a fost raportul dintre dorinta si un soi de ambitie. Un raport disproportionat rau. Desigur,asta pe langa faptul ca eu am obiceiul de a reactiona pe dos. In ziua in care tot Pamantu se presupune ca se invarte in forma de inima si toata lumea tre' sa se iubeasca mai intens si cacat (urasc tipul asta de mentalitate; yuck) bang! la mine se pierde de tot orice urma de interes.Ce gluma...! In fine,oricum nu stiu de ce am incercat-inconstient de data asta,jurrrr!- sa ma pacalesc singura. La urma urmei, am urat din totdeauna "Valentine's Day". Si nu, n-a fost nici o despartire la vreo zi inainte de 14,nici nu duc dorul cuiva sau unor porcarii din tineretile mele de clasa a2a-a3a, nici n-am fost parasita la altar,nu. Nimic de genul. That's just me, I guess.
Anyway. Am sa sar din nou de la un subiect la altul.Zic ca, in acelasi timp cu evenimentele prezentate mai sus, alarma mea interioara ma testeaza c-o 'simulare'. Nu stiu cum altfel sa-i zic, deci am s-o numesc asa. A dracului. Si imi simt plamanii goi si aeru' e irespirabil si nici nu-i vreau umpluti cu fum,am trecut de etapa asta. Ii incearca dar, tot parfumul ala de odinioara, doar ca nu imi mai este atat de strain . Iar pe mine ma incearca intrebari idioate,paranoia si un fel de joc. Si ma tem sa ma avant in el,pentru ca imi pare usor de pierdut. Momentan nu. Mai incolo nu stiu daca am sa dau 'Play'. Vag.
Poate ca am lasat oarecum garda jos. Si platesc. Si mi-e sa nu platesc cu incredere oarba,cu nopti nedormite de catifea si, la o adica, cu inima. Ar fi prea complex si prea stresant. A pain in the ass. Un fel de labirint pe care eu il construiesc si in care reusesc sa ma pierd. Mers pe sarma ghimpata! Eh, bine,exagerez dramatic,ca de obicei cand ma ia cu panica,dar... Plm.
Hai doar sa-mi promit atatica:
-nu am sa ma mai arunc kamikaze,cu capul inainte, ca anul trecut.-
All those new shits... they scare me off. Stiu ca mi-am promis de atunci sa schimb mult lucrurile de genul asta, sau macar felul in care au loc dar... nu stiu,bai, sunt super derutata. Aiurea e ca sunt faze in care habar n-am de ce. Si nu mai e atat de usor... Parca nu mai e ca anul trecut, cand puteam sa ma joc, impasibila fata de ce urmeaza sa se intample. Eram doar o idioata care actiona pe moment si se bucura de zapada. Acum nici zapada nu am.
Poate ca cel mai aiurea este ca nu prea ma inteleg. De parca sufletul meu ar fi facut din petice; ca si cum candva el se sfasia in carpe pe care eu trebuia sa le cos la loc si sa inlocuiesc cu ce gaseam partile lipsa. Altfel eu nu-mi explic tulburarea asta din mine. Imi stapaneste gandurile,inima si ochii. Totul este ceata si atat, nimic altceva dupa care sa ma pot ghida. Nici caldura,nici rece, nici brate in jurul taliei sau soapte la ureche. Nimic.
Nu ma inteleg. Nici n-as avea de ce, pentru ca nu dau semne sa vreau. Mi-e frica sa vreau. Trebuie sa o lungesc cat pot de mult, sa trag de timp cat este omeneste posibil. Lucrurile astea se schimba oricum aproape radical de pe o zi pe alta. Si poate ca si eu ma schimb cu ele, si deseori uit care mi-e planul si ma las dusa de val. Dar e gresit! Asa vreau eu sa fie pentru ca asa trebuie sa fie!Cred...Drace!Sunt prea multe lucruri,prea minore iar eu le acord prea multa atentie, asta in ciuda faptului ca oscilez intre doua firi contradictorii. Ce poate sa urmeze?! Sunt constienta si de asta, de unde altundeva toata teama asta nenorocita?...
Si la urma urmei, cuvintele vin si pleaca, si odata spuse nu le mai poti lua de mana si duce inapoi acolo unde sa nu le gaseasca nimeni. Si de cele mai multe ori, ele sunt cu doua taisuri, iar cel in care te intepi s-ar putea sa te obsedeze. Zic doar... Pentru ca sunt cuvinte care au un impact atat de mare asupra ta incat iti amortesc buzele si iti fac ochii sa vorbeasca, si cuvinte care nu mai inseamna nimic. Anyhow, una peste alta...
-Cum dracului sa o scot la capat cand eu insami imi stau in cale...!?-
Ba, eram fericita. Imi gasisem o masca in spatele careia sa ma ascund si sa ma simt frumoasa, puternica, sa am incredere in mine, o masca cat mai apropiata de mine. Eu...De mult am avut obsesia asta cu unghiile rosii,dracu stie de ce, si culmea, ma simteam in largul meu si era bine. Chiar era bine!
Ziua asta a inceput ok. Adica, tinand cont de faptul ca m-am trezit destul de devreme fara alarma si aveam un oarecare zambet pe fata si ca pe deasupra mai si cantam ca o cretina... ma vedeam in oglinda si ma simteam bine, eram comfortabila eu cu mine. Duma asta cu unghiile functiona, cica asa ma refugiam eu....cica.
Evident, este inca ultima zi de toamna si trebuia sa fie aiurea. Toamna este aiurea. O detest si ma detesta -asta clar- si cum nimic nu-mi merge prea bine...mda. Trebuia sa fie gen miracol sa o tina ziua asta in toane bune mai mult de 2 ore.Finally, I screwed it up. Did I? Bai,fir-ar, nici nu stiu daca sunt eu vinovata.Ma rog, cuvant greu asta,dar fie. Defapt nu sunt, nu am de ce,nu? Si cu toate astea...e trista rau situatia.
As vrea sa nu fiu nevoita sa ma gandesc la gramada asta de chestii dubioase azi. Nu vreau sa termin asta asa, si cu riscul de a-mi asuma titlul de Superstitoasa, nu sunt atat de sigura ca rosul ma mai face frumoasa.(imi)Poarta ghinion. S-a schimbat. Si toamna se termina iar asa cum a inceput de ceva vreme: prost. La ce ma asteptam? Mi-e frig si e chiar amuzant cum stau iar si ma destainui unei doze de Tuborg si mi-am dat seama ca... toamna porneste din suflet. Si mi-am mai dat seama ca din toata povestea asta noua ceva ma doare, ma face sa consum si sa-mi ascund fata in maini,lipsita de orice urma de raspuns.Ok,iar sunt beata de ganduri si de sentimentalisme dinastea. Cacat.
Steleverzi - Betia gandului
Asculta mai multe audio diverse ...Si nu vreau sa-mi piara obsesia, sa arunc si cu acest ultim concept al meu inspre nicaieri si sa scap si de aceasta ultima motivatie ce ma face sa ma obisnuiesc cu mine. Mi-e teama ca daca o sa-mi sterg acum unghiile, sterg si ultima pata de sinceritate si incredere ce mi le port mie. Este corect?! De fapt, lasa, ce este corect?!
Trece timpul si am impresia ca nu ma schimb deloc sau...cel putin nu am curaj sa pasesc pe drumu ala pe care de mult vreau sa-l urmez.Cuvintele chiar dor,ba. Si chiar as vrea sa pot sa-mi bag picioarele si sa plec.Sa nu-mi pese. Sa nu conteze. Cum am ajuns frate asa? Stiam ca ma transform, dar nu in halu' asta... Si ce ma sperie mai mult este felul in care eu vad lucrurile...Sa ajung eu sa nu mai pot macar sceptic sa zambesc. Trist.
hapiness?there's no such a thing. and stil,all we can do is hope...
-de ce ti s-a facut dor? -asa. mi-e dor de...nu stiu, dar mi-e asa un dor! -de ce anume? haide,da-le pe fata.le stiu doar eu si cu tine. uite, mie mi-e dor de ce simteam pentru bou' ala! -si daca nu stiu?! sau nu stiu cum sa le spun? -... -mie mi-ar fi dor sa simt, si mi-e dor sa mai fiu iar ca inainte. sa fiu eu! retardata aia care pune suflet in tot si nu se lasa doborata de nimic! si...ma simt atat de mica si de vulnerabila si de neinsemnata... a dracu, de ce trebuia sa fie asa? sau sa fiu asa?! a trecut toamna, deci trebuia sa scap de drama, melancolie and stuff! - haide ca o sa fie bine!sunt aici. -yeah, i know. thanks.
A dracului sa fiu daca stiu cum se numeste! Si e trist ma, e sadic ca eu nu sunt asa, sau mai bine zis, eu nu stiu cum sunt! Da, da! Sunt ok si incepe sa-mi placa intr-un mod mai ciudat toata chestia asta...dar ba, eu cica ma distrez si chiar imi intrasem in rol. Jucam bine! Atat de bine incat pielea personajului s-a lipit de a mea. Eu ce fac?
Nu sunt singura, dar asa mi-e o frica de singuratate...! Paranoica?! De ceva vreme... Si-mi lipseste increderea-n sine iar! Ce zic eu iar...oricum nu e punctul meu forte...
Si totusi...!
O sa crap, de la teama si de la stres. Stau si ma consum pe mine in interior cu chestii pe care nu stiu sa le transpun in cuvinte. Sunt ca visele alea ce ti se arata de dupa o perdea de ceata. Perfect. Ca tot vorbeam de vise... inconstientu' ajunge sa-mi puna cate-un nod in gat si fiori mult prea reci prin oase. Si inghet. Si ma surpind ca fara motiv am ochii goi si umezi.
Nu poate sa-mi mearga si mie bine?! Macar...stii tu,o data! Dar ma rog. Se zica ca 'o sa fie bine'....
Ook, pai sa vedem cam care-i faza...Traiesc intre doua extreme atat de opuse, incat azi pot iubi ce ieri ma dezgusta, si invers.Parfumu' ala care mi-a intrat in plamani, azi imi da fiori marunti si reci, ca ploile de vara, maine poate greata ori neplacere, sau poate ca nu-l voi mai simti in nari...sau in mine. Ieri atat de fragila si vulnerabila la cuvinte grele, azi mult prea indiferenta, incapatanata si stapana pe sine. Ieri amatoare de persoana a III-a, acum scriu impasibila la aIa singular.
Drace, cat m-am schimbat. Incep sa dau din ce in ce mai mult contur conceptelor alora vechie, care evolueaza o data cu mine. Fraaate, ma transform!? Vreau sa nu vreau niste chestii, dar nu vreau sa vreau alte chestii. Fir-ar, ce cretina am ajuns !Dar lasa, incep sa cred ca aceasta forma de 'cretino-sentimentalism acut' m-a adus la un oarecare echilibru, cel putin pentru moment. Ehhm, e si asta un inceput.
Deci, cum sta treaba ? Raman doua de 'eu', doua jumatati complementare ce formeaza un 'eu', sau mai dau un shot intre timp ? Am promis, jaja, dar o sa ma mulez dupa imprejurari... Ahihi
Am o sete tampita de viata si, cum saptamana trecuta a fost realmente ORIBILIA, saptamana asta am un val de fericire ce-mi colinda prin burtica. Legea compensatiei, zic. Si bai, incep sa prea-cred in chestia asta. Uite, ca si exemplu ce nu-l pot trece nici prin prisma sentimentelor sau a ratiunii, am acum un 9 la mate, pe langa nenorocitu' ala de 4. Inchipuie-ti, eu, EU, 9 la Duică! Si cica nu exista miracole... Ma rog. Am ajuns iar -tipic- la un nonsens cu postu'. Nici nu se mai potriveste cu titlu, dar las' asa ca n-am idei. Poate ar fi chiar genial sa am am o amnezie urata, legat de mai tot ce a fost (sau macar sa o aiba altii), dar stii ce ? atata timp cat, usor-usor duce la o portie de fericire, mai bine cu memoria aia a mea de elefant intreaga. Defapt, now that i think about it, multe formeaza, bucata cu bucata, tot ce se intampla acum. Zau ca-i dragut! Poate-mi place, poate defapt nu ma afecteaza in niciun fel, dar pana mea! Sa zicem ca este caracteristic anilor de liceu.
Bad morning...Ok. Bad day. Fie, merge. Bad week, bad lifetime? Bai,bai, ia-o mai usor. 'The fuck is this? Cum se face ca atunci cand incepea sa infloreasca si in mine fericirea totul este calcat in picioare ?! Ca ma trezeam prost sau ca-mi stricam eu sau altcineva ziua, nu conteaza, ideea e ca se termina...oribil. Din ce in ce mai prost, si asta de ceva vreme. adica, cum naiba de mi se citescMIE,stresul si nervii pe fata ?!POT SA URLU SI SA RABUFNESC DE FURIE?!!! multumesc.
-ARGHHHHHHHHHH-
O iau razna cu totul si nu-mi mai place nimic. Vad oameni in jurul meu cum prin vorbe,gesturi si priviri isi dezgolesc nevoit sufletul . La unii chiar imi place sa vad ca au ceva de oferit. Altii? Pacat de voi, bre. Dar, vai Dumnezeule! Eu mai bine sa nu ma complic cu asa ceva; sunt o mare ciudata si personalitatea nu conteaza, niu niu. Eh, nu zau? Oricum am ajuns atat de indiferenta incat sunt in stare sa ma leg la ochi cu o esarfa si sa merg, asa, spre oriunde. Nu vad, nu aud si nu spun nimic. De ce? Ca nu vad rostul; eu nu fac parte din tipologia aia de oameni care asculta si raspunde oricui. Spune ce vrei, sa nu ai pretentia sa si dau ritmic din cap ca semn de aprobare. Vedeti-va de ale voastre, eu de ale mele. Ai chef sa auzi ceva de la mine sau vrei o parere, foarte bine, nu-ti dau cu flit, dar nici calda precum vara nu sunt. Deal with it.si de schimbat, nici cand vreau eu nu pot sa o fac, dar cand vreti voi? Hmm, nope.
Anyways. Oricum toata perioada in care traiesc pare expozitiunea retardata unei comedii-romantice. Dar cum viata nu e ca-n filme, nu ma astept la o chestie gen "Sii era o fata bizara si destul de negativista si nu mai spera la nimic bun, cand,de-odata..." Scuteste-ma, bine?
Ce frumos ar fi sa-mi cada un ghiveci in cap maine, in drum spre liceu. Si sa ma trezesc intr-o camera alba ce miroase a spirt si sa nu mai stiu de nimeni si de nimic. Bai, ce genial ar fi!!
Sau macar de-as pleca undeva, cu o suma maaare de bani si un bagaj micut; sa fiu singura si sa fac orice nu as putea sau nu as avea tupeu sa fac aici. Jesus, cum ar fi sa cant eu intr-un bar karaoke, sau sa sar cu parasuta, sa am parul ciclam, sa ies pe strada in niste chilotei shiny si negrii, un maieu simplu, cu o geanta pe umar si o pereche XXL de ochelari si muulte accesorii, sa-mi dau pierce in limba,sa fumez Ciocolata cu 2-3 pe care-i cunosc de pe cine stie ce plaja, sa ma-mbat prin cine stie ce club si sa imi afisez euforia nemarginita pe boxa,sa scriu poezii, sa pozez, sa fac misto de lume pe strada,sa m-arunc imbracata in mare, sa calaresc o zebra, sa iau primul tren care pleaca dracu stie unde, sa ma bat in ciocolata, sa ma tatuez pe sold siii (de ce nu) sa merg la naked mile.Si mai multe d-astea, dar nu vreau sa scriu chiar orice pe-aici... Dar cum nu o sa se-ntample asa ceva, pot doar sa-mi bag picioarele si sa mai mananc ceva dulce. Drace ! Si cand ma gandesc cu cata teama priveam spre oglinda, fiindca nu doream o confruntare cu mine insumi, un brain-storming demonic care sa scoata la iveala tot ce inabus eu in mine. Dar, dupa ce mi-am vorbit despre un lucru anume, mi-am dat seama ca... sunt fraiera, dar din fericire sunt si o cheie (ok). N-am luat-o inca pe drumuri gresite, si data fiind situatia actuala, nici nu am sa o iau... cred. Whatever. Lucru bun ca desi ma doboara lacrimile uneori, n-are cine sa vada si plina de rusine imi sterg repede pleoapele cu maneca, promitand ca n-o sa se mai repete.
Bai ce minciuni ai in tineee...!
Ma descurc, o sa fiu bine, nu stiu cand,dar, in pana mea, odata si odata... Pan' la 69 de ani mai este...
Ehhm... Will be fine. I promise. Screw you guys, I'm going home!
Pssst! Ma mai stii? Iti mai amintesti de mine? Sunt tot eu ma, fata aia imprevizibila care...ghici ce! te iubea! Da, chiar te iubea, desi tu n-ai catadicsit sa ii dai motive, dar si-a zis ca vine si vremea aia. Nu m-ai mai vazut de ceva vreme, este?Da, pai vezi tu, m-am hotarat sa nu te mai caut. Si cum, pana la urma, totul iese asa cum imi doresc eu, te-am scos de tot din mintea si sufletul meu, in sfarsit. Daa, in sfarsit!Vezi? Am chiar si curajul sa scriu la persoana I,si mai nou sa inlocuiesc apelativele de "ala","el" cu numele tau. Speranta moare ultima, dar vezi tu, moare si ea pana la urma. Pentru ce sa joc teatru, pentru ce sa sufar, pentru ce sa fiu ispitita de lacrimi? Pentru nimic? Iarta-ma ca iti refuz oferta.
Pas cu pas, zi de zi ma indepartai tot mai mult de tine, cu sau fara prezenta fizica. Si asa, de la adorarea suprema ai coborat las treapta cu treapta pana la indiferenta. Doar pana la indiferenta! Vezi tu, as fi umpic ipocrita daca dupa zece luni as simti ura pentru tine, daca ti-as purta pica... Pentru ca, cu bune si cu rele, pentru mine a fost frumos. A fost frumos sa sper si sa visez cu ochii deschisi la noi doi, si chiar si asa, nu pot sa neg ca imbratisarile tale erau cele mai calde dintre toate. Sper ca asa au si ramas, dar pentru alta copila iarna aceasta!
Pentru mine ramai o veche pasiune, un vechi cantec, un alt El. Si daca nu mi-ai apartinut, poate ca asa e mai bine. Oricum nu mai doresc sa am nimic al tau, ramai un "Buna, ce mai faci?" si un vechi explorator al inimii mele, dar atat. De ce am ajuns sa inchei povestea? Pentru ca...pentru ca nu sunt sigura. In primul rand, nu aveam timp sau chef de noi, totul ajunsese acea veche placa pe care am invatat-o pe de rost. Dar eu mereu am crezut ca am sa-ti pun punct tie doar atunci cand imi va deschide ochii un altul. Si nu sunt sigura daca asta s-a intamplat sau nu deja... Ar fi groaznic de frumos...sau nu? Nu stiu daca se numeste atractie, dorinta sau simpatie, dar o caut atent si inconstient. Mie chiar mi-e teama de ce ar putea sau nu ar putea sa urmeze. Am un ceva care imi misuna prin stomac, dar nu e dragoste, seamana mai mult cu frica de necunoscut.
Si-n plus, mai sunt si visele! ahh, si ele imi rod si ultima legatura dintre inima si creier. Vise de noapte, sau genul ala de 'daydreaming' toate ma surprind cu pupilele dilatate si un nod in gat. Eu ce sa fac?!
Nu stiu ce vreau... dar stiu ce nu vreau -pe tine!- si deocamdata imi este de ajuns.
Ti-ai propus sa infrunti. Pe el, pe tine...pe inimioara aia a ta pierduta in fum si nehotarata tare! Era insa doar o propunere. Nici tu nu stii exact daca ai vrut asta sau nu, daca ai facut ceva sau nu pentru a putea fi dusa la capat. Dar iata cum el iti sare-n fata intr-o noapte de septembrie. Este macar permis?! Anyway. Tremuri si inima iti bate, parca-parca ceva mai incet decat de obicei (insa doar cu putin!). Si ce faceti? Amandoi dati bir cu fugitii, pana la un anumit punct.
Tactica de lupta nr 1: Sa ignori e ca si cum esti pe jumatate invingator. Tactica de lupta nr 2: Printr-o ignoranta falsa, si adresezandu-te altcuiva astfel incat cuvintele sa ajunga defapt la urechile lui, inseamna sa ai o strategie buna. Tactica de lupta nr 3: Sa-i acorzi genul de atentie de care nu are nevoie, dar care totodata parca-parca il atata, inseamna sa fi stapana pe tine. Tactica de lupta nr 4: Sa renunti la vechile voastre obiceiuri, inseamna sa fi puternica...poate doar in fata lui, dar totusi puternica ! Tactica de lupta nr 5: Sa te retragi aparent din joc dand prioritate unui alt glas, inseamna sa fi o scorpie cu cap care, mai putin sincera decat deobicei, daca isi mai bate nitel capul, poate va obtine intr-un final ce vrea.... Sau cel putin, va inversa rolurile. Desi nu obisnuieste sa creada in noroc, de data aceasta poate va face o abatere de la regula.
Inca n-ai castigat nimic, si esti constienta de faptul ca probabil nici nu vei castiga ceva.Insa nici de pierdut nu mai ai ce sa pierzi, nu? Dar iti gadila orgoliul si-ti si place. Iti impleteste toate calitatile cu defectele . Esti TU mai mult ca niciodata. Poti sa fi falsa, introvertita,grabita,naiva, cu zambetul pe buze,incapatanata, enervanta, hiper-energica,sincera, irascibila, ironica, amuzanta, dulce, cretina, vulgara,emotiva, inocenta, parsiva, independenta si uneori stapana pe tine, toate de-odata. Si ce daca trasaturile se bat cap in cap? Frate, asta esti TU si nimic n-o sa te schimbe vreodata mai mult decat ar fi cazul. Acum profiti de fiecare bucatica din tine mai mult decat intr-o zi obisnuita de Marti.
Iar tu, daca intr-adevar ti-ai dat seama pentru ce ai fost numit prost, si chiar mai mult decat atat, daca intr-adevar si regreti asa cum ai spus... Poate mai avem cerneala sa cernem povestea aia veche pe hartie. Sau poate nu!?
Am uitat sa mentionez si imprevizibila?
Si inca o chestie-tu,micuto, n-ai sa mai incerci sa iti stabilesti singura destinul. Stii ca e mai bine asa.
… deja cam e cazul sa dispari dracului de tot din peisaj. Ramai cu orgoliul si cu curvele tale! Am zis de prea multe ori ca nu-mi mai bat capul,cand defapt tocmai asta faceam. Gata, tragem cortina! De azi sa mor ca nu ma mai complic. M-am obisnuit deja ca in prima faza sa fiu rece. Joaca-te de-a du-te-vino cu cine vrei tu. Eu m-am plictisit! Adica, pe bune… De ce sa ma agit eu si, pe deasupra, sa ma agit si degeaba?! N-are sens. Fii pe faza, asta sunt eu cand clachez ! Si nu vezi asta prea des. Mai vrei ceva, ma? Ia complica-te putin, si poate o sa obtii.Zic poate! Sa vedem, care e mai orgolios dintre noi doi?! Poate ca asta s-a si intamplat. Am devenit confuza pentru ca am amestecat sentimentele cu orgoliul, d-aia nu m-am dat batuta. Tot ce am facut a fost doar pentru mine. Dar mai iau si eu o pauza, am oboist… Ce zici? Ca a meritat efortul?Haah, crede-ma ca nu. A fost timp irosit aiurea. Punct, si de la capat. E randul tau. Oh, and one more thing…
Am ajuns sa ascult noptile ticsite de ganduri si sa fiu regizorul prost platit al unor scene nejucate. Aceleasi imagini, scenarii colorate care, zau asa, se vad foarte bine, ba chiar ai plati sa le vezi. Doar ca, tipic, ele raman la stadiul de imaginatie.
Si este asa, parca ciudat chiar si pentru mine. Poate d-aia nu sunt coerenta in idei. Ce zic eu, nu sunt deloc. Nu au nicio legatura unele cu altele. Si as vrea sa pun asa, cate o punte de legatura intre ele, dar... Eh, stim foarte bine ca singurul punct comun pe care il au esti... oh, dammit. Tu.
Ma bantuie prin casti vocea ta si, involuntar, tresar si strang nervos perna. Mi-e rece, si chiar am impresia ca iti simt respiratia pe umar. Am mai spus asta inainte, dar pe bune! parca esti prezent in fiecare melodie. Unele poate-mi amintesc de momente in care rulau pe fundal, in altele versurile imi intra in oase si-mi dau senzatia de dor. Ochii mintii vad ce vor...sau ce le place. Dar esti acolo, ma! Acolo, si nu pleci. Fiecare decibel te aduce si pe tine. E frustrant rau, mai ales ca eram sigura ca devenisei un moft, nu o necesitate. Desi, si asa cred ca e cam mult spus...
Sa vreau sa mai lupt de una singura e ca si cum as incerca sa ma leg la sireturi cu o singura mana. Si am incercat! Iese forma, dar nodurile nu pot fi stranse...si se destrama tot. Nu, nu ma plictisesc. Nici nu ma satur. Nici nu cedez... Efectiv, nu pot!
Si e doar un joc, de care, sincer! Nici eu nu m-as plictisi. Mai trebuie doar sa trec levelu… Iar dupa stiu ca nu o sa mai vreau sa inceteze. Te-as vrea asa…aleatoriu. Sa ne vorbim, niciodata cu ‘buna’ sau ‘pa’. Asa, sa para ca niciodata nu am inceput, niciodata nu am terminat. Sa ne privim printe vorbe si sa zambim prosteste. Sa ne ferim de promisiuni, trecutul sa devina ecou. Dar sa nu uitam nimic! Poate, doar sa ne prefacem.
Orbilor nu li se ofera de doua ori. Li se pune in mana, dar ei fac sa scape printre degete. A doua oara ii lasi sa miroasa a teama, bajbaind pe intuneric. Cel putin asa ar trebui.
Si cum ar fi fost daca nu as fi simtit un ‘ceva’ in ziua aia ? Ninsoarea aia sigur avea ceva straniu printre fulgi. Inceputul e parca prea simplu, jucaus si bizar ca sa dea nastere la ceva la care, pe bune, nimeni nu s-ar fi gandit. –Aminteste-ti ca cu ceva timp in urma,cand eram inca copii, ne detestam reciproc, iar apoi nu prea aveam timp sa ne amintim unul de existenta altuia. –Si uite ca am ajuns la ploile de vara, si inca nu a incetat. Am fost inconstienti cand ne jucam, de parca am fi putut aduce la un loc doua lumi paralele ce ne au in comun doar pe noi doi...cel mult pe noi doi.Tot d-aia asta mica spera nemotivat,nu e nimic care sa va apropie. Amandoi am dat cu picioru, voit sau nu, mai multor ‘sanse’. Asta e, nu putem sa ne impotrivim, si nici n-am avea de ce!Dar nici nu scap de tine. D-ale noastre, ha?
Si tot asa, ca mi se termina bateria la telefon si am pleoapele grele. Si spun ca adorm si scap si de chestia asta plina de ganduri goale. Dar vezi tu... in somn apar visele. Se spune ca ceea ce visezi e ceea ce isi doreste subconstientul. Al dracu' subconstient! Cum spuneam... un regizor prost platit..
