Nu stiu

Las lucrurile sa-si urmeze cursul. Sa curga netulburate de noi, ca sa le pot astepta la mal in primavara. Am nevoie de soare ca sa ma vindec total. Ca un fel de tratament de chimio-terapie dupa operatie.
Primul pas l-am facut. Am cazut, m-am lovit, iar pe targa a trebuit sa-mi deznod sufletul si limba de toate secretele si nimicurile pe care le-am tinut in mine si m-au consumat celor 2-3 oameni care si-au oferit umarul ca suport al lacrimilor mele. Aveam inima plina de vanatai si mainile reci. Am stat in dusuri fierte cu orele ca sa ma incalzesc si ca sa ma curat si ca sa ma pot gandi in pace.

Toate chestiile astea cu tenta dramatica ca sa realizez un lucru: mi-a fost frica. Defapt, asta e tot ce stiu ca simt acum; frica.
Mi-e frica sa nu imi pierd prietenii. Mi-e frica sa nu decad. Mi-e frica sa nu dezamagesc. Mi-e frica de impletiri demente ale prezentului cu trecutul. Mi-e frica sa nu fiu privita in cele din urma cu ochi rai de cei pe care ii iubesc; inclusiv familia. Mi-e teama de dezamagiri, de faptul ca nu mai sunt suficient de buna, sau cel putin ca nu stiu sa profit de ceea ce am pentru a obtine mai mult. Mi-e teama ca sunt rea, meschina, egoista si nerabdatoare, nesimtita si aroganta, excesiv de impulsiva atunci cand sunt suparata.
Mi-e frica sa pierd.
Mi-e frica sa va pierd.
Mi-e frica de mine si de ce pot face in starea asta.
Mi-e frica de starea asta.

Azi arat si ma simt mai bine, dar lucrurile in esenta nu s-au schimbat. Chiar eram convinsa ca am uitat si ca mi-am revenit, si ca nu am nevoie de X sa ma ajute sa ma calmez si sa ma relaxez in starile astea.

Si stii, e aiurea sa te trezesti intr-o anumita dimineata, sa te vezi sec in oglinda si sa descoperi lucruri despre tine. Lucruri care ai fi crezut ca nu ti-ar schita portretul. Lucruri care te nemultumesc la altii, daramite-mi la propia ta persoana. Te vezi, nu te recunosti, nu te accepti, te doare, nu plangi. Si Doamne, mi-este atat de dor...

Nu stiu de unde am pornit cu postarea asta. Nu stiu unde am vrut sa ajung cu ea, si nu stiu ce titlu sa-i pun. Este asa, un fel de nota de jurnal. Fac fise pe blog, imi actualizez ultimele notiuni si incerc sa le dau un inteles. O ipoteza, o concluzie, si un plan de rezolvare. Asta ca sa nu fac fise la fizica. Nu-mi place fizica. Dar dau teza la fizica.

...
Cine dracu sunt eu?

I'm on my rehab

Nu ai voie sa te intorci. Am cerut asta? Mi-am dat seama? Sau nu? Nu stiu. Sa ma ascund, sau nu? Sa spun? Ce sa spun? Nu cred ca am crezut o silaba din ce mi s-a spus. Nu cred sa fi dorit sa cred ca este adevarat. Habar n-am. Probabil ca nu mi-ar fi prins bine. Si ca m-ar fi intors inapoi din drum. Poate ca ar fi ajutat rana sa se deschida.

Am vrut 'razbunare', desi e un cuvant cam greoi pentru limba mea. Fie. Cand am avut ocazia sa o am, nu a avut acelasi gust dulce-acrisor pe care-l asteptam pofticioasa ca un tanc. Poate pur si simplu nu m-am infruptat suficient. Dar stii... debordam de ironie si aroganta, iar cu toate astea... Doar, nu eram eu. Iar asta a fost problema mea cea mai mare toata perioada asta. Nu am fost eu. M-am departat de mine. Deciziile le luam ghidandu-ma dupa altii. Parerile mi le formam functie de parerile altora. Eram parca doar purtatorul de cuvant al altor opinii. Acum? am redevenit autor.

Tu? De ce te-ai intors? Ce nu-ti ajunge? S-au plictisit toate pana la urma? Ghinion. Eu ma plictisisem dinainte. Joculetele ti-am spus, au fost amuzante, dar gata. Am crescut. Inca vreau sa nu mai vad in mine omul ala egoist, si zic eu sunt pe drumul cel bun. Altfel de ce ma doare mai tare sa ranesc oameni, decat sa fiu ranita?

Acum? Confuza. Rauuuuu. Don't blame me, sunt inca umana. Am o inima care ingheata si se inmoaie usor.

By the way? I'm not sure yet about it... I wish I could but,

Be good, and don't you miss me. Iar acum, vorbesc serios.

Coward.

Habar n-aveti ce sunt acum

Felicitari tuturor, ati fost un public deosebit! Dar cortina in fata careia s-a jucat abea acum se ridica. Inca nu mi-am dat seama sub masca a ce ma definesc acum, dar cateva trasaturi tot se remarca.

Planuiam sa devin mai rezervata si mai putin aroganta. Am aflat ca sunt cu mult mai rezervata, aproape inapoi in pielea introvertei, dar in ceea ce priveste starea mea de spirit, cu tot cu trairi. Si asta pentru ca pare ca sunt rezervata si fata de mine. Nu ma intreba, ca nu stiu. Nu pot sa aflu pentru ca nu mai am curaj sa-mi pun intrebari. In ceea ce priveste aroganta... Ma reprezinta tot mai mult. Exagerez uneori, si-mi este teama sa ranesc pe careva. La urma urmei, nimeni nu e vinovat de astea, ca sa pice de victima.

Am ras mult zilele astea, si cu pofta. Dar nu pentru ca simteam, ci pentru ca trebuia. Iar daca m-ati vedea acum, probabil v-ati speria. Nu m-ati recunoaste, ca doar de-aia va ofer mostre in care va par ciudata; preventiv, in cazul in care nu ma vor mai tine sigurantele si rabufnesc, sa nu fiti atat de socati.

Uite, imi pare rau, dar nu am de data asta nicio vina. Nu cred ca sunt bine, dar am crescut, am gresit, am trecut peste si probabil urmeaza sa ma vindec.Si nu am sa neg. Imi e dor de voi si de noi toti cum eram nu cu mult inainte. Imi e dor de multe. Mi-e dor de mor!

Toate inceputurile astea si sfarsiturile... La ce bune? Cand ele sunt oricum atat de strans legate intre ele. Naivilor!

o ultima tigara, sa nu ni se aplece.

but sometimes it hurt instead

Uneori parca doresc sa ma imbolnavesc de dor, dar ma pun la pamant deja toate obsesiile si luptele de contrast din mine. Cunosc si traiesc cu certitudine anumite lucruri, iar asta imi aduce atat de multe incertitudini. Sunt, din pacate, o fiinta rationala si, tot din pacate, ma folosesc de acest lucru de fiecare data. Incerc sa-mi fac lucrurile sa fie usoare; bineinteles ca ma incurc mai mult. Putea sa fie atat de simplu! Da da, doar daca m-as fi ocupat de toate cum trebuie de la inceput. Acum ce? Raman cu drumuri drepte in fata, printre coclauri ingalbenite, si batai de inima de egaleaza volumul din casti. Iar asta, n-ai decat sa razi, dar mi-a innodat pana la urma sufletul. Sincronul vizional-auditiv mi-a spart sticla dimprejurul inimii. Tot ce am avut ambitia sa cred, s-a dus dracu. Si cui, ce sa spun? Mi-ar fi si rusine, serios. Nici n-as avea ce sa zic.

-Alo? Daaaa, sunt o fraiera! Am ajuns rau de tot, si nici nu stiu cum am reusit si de data asta. Da, stiu, cand am plecat radeam dar eh, am ajuns in dormitor si mi-am reamintit cum stau lucrurile defapt. Apropo, hai si cu mine sa-mi iau un kebap, ca maica-mea iar a facut supa de pui si stii ca nu-mi place.

Jeeeeez, cat pot sa ma consum. Am starea aia 'de ploaie', stii, cand mi se amplifica emotiile si devin sensibila.Da, exact ca o proasta. Dintre voi toti, 5% ma cunoasteti si cu starea asta. Si? Si multumesc, si iarta-ma, iertati-ma ca nu mai spun nimic! Vreau atat de mult sa ma schimb, nu doar sa ma prefac. Dar nu stiu cum, in ce. Nici nu stiu ce sunt. Nici ce inseamna toate, nici nimic!! Frate, si nu vreau acum sa ma scufund intr-o cada plina cu metafore, sau sa ma mangaiati cu voci ce se traduc prin mila. Naiva nu mai sunt, am crescut, chiar daca acum as fi preferat sa mai fiu putin copil, nu sa ma maturizez asa brutal si prematur din cauza a ce s-a intamplat de un an incoace (cel putin,adica). Stiu ca fericirea asa, cum e ea defapt, omul nu o poate culege. Mereu o sa existe un gol de nemultumire. Nu suntem inchisi intr-o bula atemporara in care sa fim liberi sa fim fericiti. Noi nu stim sa fim fericiti. Ii dam cu piciorul si dupa plangem ca niste cretini. ma rog.

Dar vreau sa fiu aproape fericita... Pot?

Adele - Someone Like You

Asculta mai multe audio blues

Artisti

Atat de egocentrici si lacomi! Asa sunt toti mai devreme sau mai tarziu, camuflandu-se sub chipuri ingeresti pana in situatiile limita, cand le lasa manjite de zambetele demonice. Aveti fiecare o singura inima la inceput de drum, dar nu ati reusit niciunul sa alegeti ca va este de-ajuns. Singura nu va ofera emotiile cu intensitate maxima de care parca ati auzit candva in soapta, batai demente sau fericirea absoluta. Vreti tot mai mult si mai mult... Vanatori aprigi, mirosind parca naivitatea prazii ce se serveste pe tava inconstient, victima a sentimentelor coplesitore in imensitatea lor. Ucigasi cu sange rece in scopuri nobile. Doar scopul scuza mijloacele, corect? Si niciodata nu e destul.Pofta devine mai abundenta. Limita devine cerul, dincolo de soare si luna, de stele si visele proaspat sfasiate de coltii unui amator.

Vernisaje cu trupuri albe,tinere,fragede, macelarite din interior de regrete cu lama taioasa. Exopozitii cu trofee: inimi golite de dorinte si sperante copilaresti . Galerii pline de ochi frumosi, cu genele parca matematic arcuite, negre, cu priviri inrosite, spalate de oceane sarate de lacrimi. Un artist in plina ascensiune, cu orgoliul sculptat in marmura si sentimentele strecurate printre sticle cu bautura scumpa.

Ah, sa nu uiti de manusi! Protejeaza-ti amprentele la fel cum iti protejezi seiful incarcat de secrete de cei curiosi. De-a lungul timpului, ai aflat poate ca a fura sufletul cuiva cu totul poate fi o crima.Ai aflat cum sa concertezi arii superbe de minciuni si sa-ti primesti totusi la sfarsit aplauzele, de dupa cortine grele de catifea visinie. Ai aflat ca nu trebuie sa iti pese ca sa iti reuseasca, este suficient numai sa mimezi.

Ea inca este straina de toate.

Inca mai am inima

Mi-am dat pana la urma seama de asta. Chiar ajungeam sa ma tem ca devin incapabila emotional, ca imi pierd abilitatea de a mai simti ceva, dat fiind ca am simtit de atatea ori atat de intens (chiar daca nu am reusit sa iubesc) si am facut...un fel de scurt-circuit. Si nu as fi reusit sa ma conving, decat printr-o situatie de genul. Ceva simplu, brusc, dar care sa atinga coarda potrivita.

Nu, nu m-am indragostit, nu am regrete sau lucruri de genul...nu. Desi mi s-ar fi oferit...ocazia; nu spun sansa, ca exagerez. Dupa ultimele faze, te-ai fi asteptat sa resimt o rasturnare de situatie, de temperament, de mentalitate. Dar sunt ok. Serios ca ma mir ca am scapat atat de repede si atat de usor de ultima 'poveste'. Meh, mai degraba telenovela, dar trecem peste, nu conteaza, nu ma intereseaza.

Trecand peste aceasta paranteza, spun ca este vorba de o melodie. Atat. Si da, am plans pe ea, si da, m-am simtit umana, si nu, nu stiu daca este vorba de mesaj pe o situatie data sau in general, dar jur ca m-am luptat sa nu-mi inroseasca ochii. Pacat ca o sa se comercializeze repede. A inceput deja. Nevermind. Sentimentele cel putin nu se comercializeaza.

Nu am fost coerenta si m-am cam balbait. Nu are importanta... Auditie placuta :)

Guess Who - Decat sa minti (cu Mitza)

Asculta mai multe audio hip-hop

Septembrie sunt eu

"oameni, puiule... oameni!
de acestia trebuie sa te feresti!"

S-a facut racoare si umbra, si nu-mi displace, cred, pentru intaia oara. Vreau sa vad frunzele cum mor, sa-mi picteze parcul, sa-l faca amarui. Vreau un cer albicios doar pentru mine, cu o perdea transparenta de nori. Si sa-l vad plin de pasari. Mereu am fost atrasa de pasari. Sa ma uit pe mine, urmarindu-le zborul prin geamuri adormite. Si sufletul meu e o pasare, stii? Cu aripi golase si gatul lung. Niciodata n-a zburat nicaieri, departe de tot ceea ce a cunoscut si a invatat, de ceea ce i-a fost dat sa simta. I-a fost prea frica. Toamna ii ingheta curajul pana prin aprilie, si se gasea deseori singur in cuib plangand.

Dar nu. Anul asta i-au crescut pene peste aripi, si nu se mai ascunde. Nu tu nostalgie, nu tu regrete, nu tu frica, nu tu lacrimi. Nimic! Am crescut intr-o vara cat si pentru ultimele. Din totdeauna am urat lunile de toamna, crezand ca si ele ma urasc pe mine. Dar nu, am gresit. De-asta ma simt acum atat de confortabil, pentru ca din tot rahatul asta, am iesit umpic impacata cu mine, si nu-mi mai e frica de toate astea. Imi place asa! Caci frunzele, vantul, cerul,si pasarile ma descriu atat de bine! Da, asta sunt acum, si nu spun ca-mi este bine, dar invat sa ma accept. Poate ca octombrie ma va schimba iar, nu? Dar acum m-am pierdut de tot si nu stiu ce mai vreau, chiar daca stiu ce trebuie sa vreau. Mi-am ascultat o data inima si am facut intocmai, si mi-am luat'o rau de tot in bot! De-aia acum ma ascund de ea si ascult de ratiune, de-aia! Caci nu mai vreau sa doara!

Sa ploua, vreau sa ploua! Toata noaptea, sa imi cante la ureche ca sa pot sa adorm. Sa ploua peste mine si peste tot ce a fost. Peste promisiuni si peste fiecare data cand am jurat stramb. Peste voi toti. Peste tot ceea ce trebuia sa spui si-ai fost prea las. Ai fost si mai esti, si asa ai sa fii o viata, si n-am interes sa schimb nimic. Nu-mi pasa. Chiar daca ceva-ceva, trebuia sa spui, sa fii al dracului! Asta e, toate astea au fost pana ieri. Trebuia sa bei din pahar pana sa se sparga.

Realizez ca lucrurile nu sunt roz, nici macar de-un roz murdar. Dar ne conformam. O saptamana, de atat am nevoie! Am sa le pun pe toate la punct, pentru ca acum in joc este sanatatea mea. Sa ma uitati, caci am ramas o amintire. M-am schimbat!!