Am ajuns sa ascult noptile ticsite de ganduri si sa fiu regizorul prost platit al unor scene nejucate. Aceleasi imagini, scenarii colorate care, zau asa, se vad foarte bine, ba chiar ai plati sa le vezi. Doar ca, tipic, ele raman la stadiul de imaginatie.
Si este asa, parca ciudat chiar si pentru mine. Poate d-aia nu sunt coerenta in idei. Ce zic eu, nu sunt deloc. Nu au nicio legatura unele cu altele. Si as vrea sa pun asa, cate o punte de legatura intre ele, dar... Eh, stim foarte bine ca singurul punct comun pe care il au esti... oh, dammit. Tu.
Ma bantuie prin casti vocea ta si, involuntar, tresar si strang nervos perna. Mi-e rece, si chiar am impresia ca iti simt respiratia pe umar. Am mai spus asta inainte, dar pe bune! parca esti prezent in fiecare melodie. Unele poate-mi amintesc de momente in care rulau pe fundal, in altele versurile imi intra in oase si-mi dau senzatia de dor. Ochii mintii vad ce vor...sau ce le place. Dar esti acolo, ma! Acolo, si nu pleci. Fiecare decibel te aduce si pe tine. E frustrant rau, mai ales ca eram sigura ca devenisei un moft, nu o necesitate. Desi, si asa cred ca e cam mult spus...
Sa vreau sa mai lupt de una singura e ca si cum as incerca sa ma leg la sireturi cu o singura mana. Si am incercat! Iese forma, dar nodurile nu pot fi stranse...si se destrama tot. Nu, nu ma plictisesc. Nici nu ma satur. Nici nu cedez... Efectiv, nu pot!
Si e doar un joc, de care, sincer! Nici eu nu m-as plictisi. Mai trebuie doar sa trec levelu… Iar dupa stiu ca nu o sa mai vreau sa inceteze. Te-as vrea asa…aleatoriu. Sa ne vorbim, niciodata cu ‘buna’ sau ‘pa’. Asa, sa para ca niciodata nu am inceput, niciodata nu am terminat. Sa ne privim printe vorbe si sa zambim prosteste. Sa ne ferim de promisiuni, trecutul sa devina ecou. Dar sa nu uitam nimic! Poate, doar sa ne prefacem.
Orbilor nu li se ofera de doua ori. Li se pune in mana, dar ei fac sa scape printre degete. A doua oara ii lasi sa miroasa a teama, bajbaind pe intuneric. Cel putin asa ar trebui.
Si cum ar fi fost daca nu as fi simtit un ‘ceva’ in ziua aia ? Ninsoarea aia sigur avea ceva straniu printre fulgi. Inceputul e parca prea simplu, jucaus si bizar ca sa dea nastere la ceva la care, pe bune, nimeni nu s-ar fi gandit. –Aminteste-ti ca cu ceva timp in urma,cand eram inca copii, ne detestam reciproc, iar apoi nu prea aveam timp sa ne amintim unul de existenta altuia. – Si uite ca am ajuns la ploile de vara, si inca nu a incetat. Am fost inconstienti cand ne jucam, de parca am fi putut aduce la un loc doua lumi paralele ce ne au in comun doar pe noi doi...cel mult pe noi doi.Tot d-aia asta mica spera nemotivat,nu e nimic care sa va apropie. Amandoi am dat cu picioru, voit sau nu, mai multor ‘sanse’. Asta e, nu putem sa ne impotrivim, si nici n-am avea de ce!Dar nici nu scap de tine. D-ale noastre, ha?
Si tot asa, ca mi se termina bateria la telefon si am pleoapele grele. Si spun ca adorm si scap si de chestia asta plina de ganduri goale. Dar vezi tu... in somn apar visele. Se spune ca ceea ce visezi e ceea ce isi doreste subconstientul. Al dracu' subconstient! Cum spuneam... un regizor prost platit..
